Irina Loghin şi Paul Surugiu sau Fuego, pe numele lui de scenă, au împlinit 15 ani de colaborare. Cei doi artişti cu voci inegalabile s-au reîntâlnit, de curând, şi la emisiunea „Drag de România mea”, pe care celebrul solist o prezintă la TVR 2. La ceas aniversar, ei au depănat amintiri, dar au vorbit şi despre noile proiecte.
Au trecut 15 ani de când Paul Surugiu Fuego (42 de ani) i-a cerut Irinei Loghin (79 de ani) să-i fie mamă într-un videoclip de iarnă, „Împodobeşte, mamă, bradul!”. S-au înţeles de minune la filmări, astfel că au continuat colaborarea. “Am fost onorat să deschid prima ediţie a emisiunii de pe TVR 2, «Drag de România mea», din fiecare duminică, de la 15.00, cu prieteni dragi, cu oameni pe care-i ştiu şi care-mi sunt aproape de ani de zile. Printre ei, marea doamnă a folclorului românesc, mama mea adoptivă de cântec, doamna Irina Loghin. A arătat spectaculos într-un costum tradiţional vechi de aproape 100 de ani, interpretând marile ei succese de pe parcursul anilor. Sunt bucuros că anul acesta facem 15 ani de când am lansat proiectul «Mama şi Fiul»”.
Fuego are numai cuvinte de laudă la adresa celebrei cântăreţe de muzică populară: ”Am fost într-o mulţime de turnee cu doamna Irina, în perioada de început, am fost în străinătate şi în America şi-am reuşit să cunosc un om cald, atent şi extrem de comic. Oamenii nu o ştiu bine, dar doamna Irina, pe lângă faptul că e o mare artistă, e o actriţă excepţională. E de-un haz nebun, molipsitor şi reuşeşte să facă pe toată lumea să se simtă formidabil! Cum spune dumneaei bancuri şi cum imită, nu o face nimeni! E o adevărată poezie de om şi dincolo de toate, te poţi baza pe sprijinul său şi pe sfaturi speciale! Am învăţat să iubesc folclorul mai mult, să fiu elegant şi demn, să n-am invidii şi să-mi văd în pace de drumul meu”, ne-a mai spus solistul.
Fuego ne-a vorbit şi despre viitoarele proiecte: “Nu e încă 100% stabilit, dar anul ce vine avem în plan un eveniment grandios în care celebrăm cei 15 ani plini de iubire din partea publicului, popularitate certificată în premii, 2 discuri de platină pentru 2 albume speciale realizate împreună, alături de Nicolae Botgros şi orchestra Lăutarii din Chişinău! Doamna Irina Loghin e un simbol al folclorului românesc, o legendă. Pentru mine înseamnă mama de pe scenă, un prieten, un sprijin. Şi-o iubesc enorm! La fel cum iubesc o altă mare solistă a folclorului românesc, cea mai autentică, stânca Bucovinei, pe doamna Sofia Vicoveanca, pe care o veţi vedea duminica aceasta, de la ora 15.00, la “Drag de România mea!”, pe TVR 2, când voi avea un moment special alături de ea”.