Actualitate, Featured

Mai mulți locatari ai blocului din Timișoara au necesitat ingrijiri medicale în urma deratizării

Administratorul firmei care a făcut dezinsecția în blocul din Timișoara, în urma căreia au murit trei oameni și 40 au ajuns la spital, a fost arestat preventiv marți seară pentru 30 de zile.

Mai mulți locatari ai blocului din Timișoara au necesitat ingrijiri medicale

El este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi trafic de produse toxice. Potrivit specialiștilor, firma a folosit o substanță extrem de periculoasă, pe care bărbatul ar fi cumpărat-o de pe piața neagră.

Pe de altă parte, alţi locatari din blocul respectiv au cerut miercuri ajutor la 112, după ce li s-a făcut rău.

Trei solicitări s-au făcut la 112, pentru 5 persoane în total: doi adulţi şi trei copii. Cu toţii locuiau în blocul de pe strada Mioriţa, iar de când imobilul a fost evacuat, oamenii nu au mai intrat acolo. Cu toate acestea, miercuri dimineaţă s-au simţit rău şi au fost transportaţi cu ambulantele la spital. Cel puţin un adult a rămas internat, iar cei mici au fost duşi la spitalul de copii.

În acest moment, sunt internate în spitalele din oraş 40 de persoane, cei mai mulţi dintre ei fiind copii. Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a trimis la Timişoara o echipă de control, din care fac parte şi specialişti în sănătate publică. Aceştia au anunţat că verifica toate documentele existente în acest caz.

Mai mulți locatari ai blocului din Timișoara au necesitat ingrijiri medicale

Administratorul firmei care a făcut deratizarea în blocul cu patru etaje din complexul studenţesc din Timişoara se numeşte Ioan Sorin Buță.

Individul le-a declarat anchetatorilor că a folosit un insecticid pentru exterminarea dăunătorilor care are în compoziţie fosfură de aluminiu.

Substanţa, susţine avocatul administratorului, a fost cumpărată de pe piaţa de neagră.

Călin Stăiculescu, avocatul femeii: „Această substanţă a fost procurată fără documente fiscale, a fost cumpărată la negru. A mai folosit această substanţă de curând, în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, când a făcut o deratizarea la un hotel din Timişoara, cu rezultatea foarte bune.”

Insecticidul folosit pentru dertatizarea blocului este extrem de toxic pentru oameni. Din acest motiv, tratamentele cu această substanţă pot fi făcute, potrivit legii, numai de echipe autorizate să lucreze cu asemena produse, care să fie dotate şi cu truse de prim-ajutor. În plus, insecticidul este folosit doar în culturile de câmp şi în depozitele de cereale.

Medicii specialişti în toxicologie spun că efecte ale inhalării acestei substanţe toxice pot apărea chiar şi după 2-3 zile de la expunere.

Radu Țincu, medic specialist toxicologie: „Gravitatea depinde de concentraţia de la faţa locului, de volumul încăperii în care această substanţă s-a emanat, depinde foarte mult de timpul în care oamenii stau acolo, însă fiind un gaz toxic efectele apar la câteva zeci de minute de la expunere.”

Utilizată într-un imobil de locuit, substanţa a provocat moartea a trei oameni.

Un băiat de 3 ani şi mama lui au pierit după ce s-au intoxicat într-un apartament aflat lângă o încăpere nelocuită unde echipa de la deratizare a împrăştiat pilulele de insecticid care aveau în compoziţie fosfura de aluminiu. Bebeluşul, o fetiţă de 10 zile – care a avut aceeaşi soartă – locuia vis-a-vis de apartamentul lor.

„Această substanţă afectează cu precădere copiii pentru că aceştia respira mai des decât adulţii, au o suprafaţă pulmonară mai mare şi gazul acesta este mai greu decât aerul, astfel încât cei care au înălţimea mai mică cum sunt copiii sunt mai afectaţi decât adulţii”, a adăugat Radu Țincu.

În total, din cele 200 de apartamente din bloc, spun anchetatorii, s-a făcut deratizarea în 24. Niciunul nu era locuit.

Gazul eliberat de insecticid, în prezenţa umezelii din aer, s-a răspândit în aproape tot imobilul. 38 de oameni au ajuns la spital.

Blocul în care s-a făcut deratizarea este în continuare sigilat şi nimeni nu are voie să se întoarcă acasă, semn că acolo pericolul persista.

Deşi avocatul celui care a făcut deratizarea susţine că a fost pus un afiş prin care oamenii erau informaţi că urmează să aibă loc această operaţiune, cei din bloc spun că, în realitate, nimeni nu i-a anunţat.

În ultimele zile, firma în cauză a fost chemată să extermine dăunătorii în alte cinci zone din Timișoara.

Evenimentul cu urmări atât de grave lasa în urma întrebări la care autorităţile nu au încă un răspuns.

15 apeluri la 112 au anunţat dezastrul, însă autorităţile au făcut legătura între cazuri abia după cel de-al treilea deces.

Leonida Iancu, director SAJ Timișoara: „Mi-ar fi plăcut să ne fi putut da seama mai repede de situaţie. Din păcate, cele 3 decese au avut loc după cum urmează: două sâmbătă şi unul luni dimineaţa, deci a fost un interval destul de mare între cele trei.”

Cum a fost posibil ca firma care a făcut dezinsecţia în bloc să folosească un insecticid atât de periculos şi dacă avea toată avizele,este o altă întrebare. În evidenţele Direcţiei Sanitar Veterinare din Timişoara s-a găsit doar o autorizaţie de funcţionare emisă acum 4 ani.

Cristina Popă, director executiv DSV TIMIŞOARA: „Aveau autorizaţie să folosească aceste substanţe? Pentru punerea pe piaţă a biocidului răspunde ministerul sănătăţii. Autorizaţia de folosire? Autorizaţia nu ştiu cine o da, nu vă pot spune.”

Legislaţia actuală este destul de permisiva în cazul infintarii şi funcţionarii companiilor specializate în dezinsecţie şi deratizare. Dacă pe vremuri doar medicii veterinari puteau fi operatori ai acestor firme, acum oricine poate după absolvirea unui curs. Primăriile sunt cele care dau avizul final de funcţionare după ce, în prealabil, a fost completat un dosar care conţine:

Un aviz de la Comisia Naţională pentru produse biocide din cadrul Ministerului Sănătăţii, un aviz sanitar de la Direcţia de Sănătate Publică, dar şi o autorizaţie ANSVSA.

Apoi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului prin Servicul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase eliberează un document prin care substanţele folosite intra în evidenţă poliţiei.

Autorizaţia de funcţionare dată în final de primarii este valabilă doar un an. După aceea trebuie refăcut întregul dosar.

Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timişoara. În blocul în care au murit oamenii, echipele ISU continua decontaminarea.

 

blank