Economic, Featured

Mai aveţi bani? Bitcoin se prăbuşeşte rapid pierzând jumătate din valoare în ultimele şase săptămâni

Bitcoin a scăzut sub pragul de 8.500 de dolari astăzi continuând scăderea de la începutul anului, condusă de o serie de reglementatori care au anunţat că vor înăspri controlul asupra criptomonedelor, potrivit Wall Street Journal.

Moneda digitală a crescut cu mai mult de 55% de la maximul istoric de 20.000 de dolari pe care l-a atins în luna decembrie, potrivit platformei coinmarketcap.com. Astfel, bitcoin înregistrează a treia cea mai mare scădere din ultimii cinci ani, după ce a scăzut cu 76% în primăvara anului 2013 şi cu 85% în perioada noiembrie 2013-ianuarie 2015.

Schimbările bruşte de preţ reliefează doar cât de volatile rămân criptomonedele ca asset-uri în comparaţie cu piaţa de capital.

În cei nouă ani de existenţă, bitcoin a înregistrat cinci momente foarte bune, urmate de scăderi de până la 70%, a spus Charlie Bilello, director de cercetare în cadrul firmei de consultanţă Pension Partners. A scăzut 94% în mai puţin de o lună în 2010 – şi din nou până la 90% într-un interval de cinci luni în 2011 – dar de fiecare dată şi-a revenit.

Declinul înregistrat recent are un ecou mai mare, pe fondul unui dolar slăbit. Situaţia i-a trezit la realitate pe unii investitori care au investit masiv în criptomonede la sfârşitul anului trecut. Majoritatea au fost atraşi în această oportunitate de descentralizarea pe care o prezintă criptomonedele, însă acum această descentralizare îi face să înţeleagă că nimeni nu le asigură investiţiile.

Facebook a anunţat recent că interzice toate reclamele care se referă la bitcoin, criptomonede şi oferte publice iniţiale de monede (ICO), încercând astfel să combată escrocheriile şi fraudele, ceea ce a încurajat prăbuşirea criptomonedei.

blank