Actualitate, Featured

Magazinul online ANAF se va deschide în …

Magazinul online al ANAF este gata și urmează să fie deschis în curând, așteptând în prezent doar decizia conducerii agenției referitoare la implementare. Conform Profit.ro, partea rămasă este cea de încărcare de produse în site de către angajații Fiscului. Magazinul va avea o gamă variată de produse la prețuri mici.

Lansarea magazinului online este o măsură asumată public anul trecut de ANAF, obiectivul fiind de a îmbunătăți substanțial valorificarea stocului, dar și imaginea Fiscului: „Din păcate, până acum numărul de produse adăugate este insuficient pentru lansarea magazinului”, spun responsabilii firmei care a oferit Fiscului soluția software pentru magazin. Pe infrastructura actuală magazinul este pregatit pentru o lansare cu peste 200.000 vizite unice pe zi, însă pentru început produsele ar urma să fie ridicate de la sediile depozitelor ANAF unde se va efectua și plata, urmând ca ulterior ANAF să analizeze, în funcție și de limitările legislative, un sistem care ar presupune plată online și livrare printr-o firmă de curierat.
În prezent, ANAF vinde bunurile confiscate, sechestrate sau executate silit în magazine deschise în mai multe orașe. Oferta Fiscului e variată: de la băuturi și haine la case și automobile.

blank