Featured, Showbiz

Mădălina Ghenea îi face în ciudă lui Matei Stratan. A făcut furori la Săptămâna Modei de la Milano

Mădălina Ghenea (29 de ani) a revenit în lumina reflectoarelor, după ce a decis să își reia cariera pentru a uita de dezamăgirea pe care i-a provocat-o tatăl fetiței sale. Vedeta s-a întors în Italia, acolo unde se bucură de aprecierea unui număr mare de oameni, și nu a ezitat să își facă apariția la unul dintre cele mai importante evenimente din industria modei, Săptămâna Modei de la Milano.

Recent, actriţa şi-a anunţat fanii că s-a întors la Milano, acolo unde se află şi agentul ei, care îi organizează toate apariţiile şi şedinţele foto. Pentru a reveni cât mai curând la imaginea care a consacrat-o, Mădălina a decis să particpe din nou la evenimentele importante din domeniul modei, așadar Săptămâna Modei de la Milano a fost ocazia perfectă pentru a-și afișa vestimetnația impecabilă și a fura toate privirile, fiind favorita fotografilor prezenți.

blank

Mădălina Ghenea s-a întors la Milano

Mădălina a purtat o cămașă albă largă, o pereche de șosete peste genunchi și pantofi cu toc relativ mic. Cămașa a fost acoperită de o jachetă cu pene de culoare albă. Trăsăturile fine i-au fost puse în evidență de un machiaj lejer, iar părul a fost aranjat într-un coc. Fața i-a fost încadrată de două șuvițe aranjate  simetric. Ținuta care a întors capete a fost completată de niște cercei lungi și de un inel supradimensionat.

blank

Mădălina Ghenea a participat la Săptămâna Modei de la Milano

În urmă cu ceva timp, Mădălina a scris un mesaj emoționat pentru agentul ei, mulțumindu-i pentru ajutorul pe care i-l acordă și pentru faptul că i-a fost mereu alături, la bine sau la greu, în ultimii zece ani. „Mă simt atât de bine că m-am întors acasă, acolo unde a început totul pentru mine. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot ce faci pentru mine şi că te am în viaţa mea atât ca agent, cât şi ca prieten. Îţi mulţumesc că mă înveţi ceva nou în fiecare zi, că ai zâmbetul pe chip şi că eşti alături de mine, indiferent de orice a fost, pentru mai bine de 10 ani. Sunt binecuvântată să te am în viaţa mea”, a scris Mădălina Ghenea pe contul personal de Instagram.

blank