Biroul Național de Turism al Madagascar a prezentat o gamă largă de oferte în fața tur-operatorilor, agenților de turism și presei cu ocazia evenimentului organizat în București, vineri, 06 decembrie 2019. Autoritatea turistică a celei mai faimoase insule din lume a făcut cunoscut și planul pe care îl are pentru 2020 legat de România.

Evenimentul special a avut loc și la București pentru că România este o țară cu potențial, Madagascar reprezentând o destinație care poate interesa și atrage turiștii români. Domnul Joharison Jimmy Patrick, Communication Manager, a prezentat principalele argumente pentru care turistul român să aleagă Madagascar ca destinație pentru o viitoare vacanță.

⮚ Fauna și flora din Madagascar sunt fabulous de bogate, considerate un sanctuar al naturii și leagănul speciilor endemice ale insulei.

⮚ Madagascar dispune de mai multe tipuri de cazare precum: locații cu chirie, cazare la localnici și hoteluri – de la cele mai ieftine până la cele extrem de luxoase.

⮚ Insula este fascinantă datorita biodiversității, dar și grație culturii cosmopolite cu origini atât din Asia, cât și din Africa.

⮚ Peisaje care îți taie răsuflarea și activităti pentru toata lumea: sport, aventură, întâlnirea cu specii noi și unice de animale și plante.

Pentru a atinge o cifră de 500.000 de turiști până în 2023, Ministerul de Transport, Turism și Meteorologie al Madagascar a conturat 5 linii de strategie:

Prima constă în creșterea capacității de cazare, prin dezvoltarea unei infrastructuri hoteliere la standarde internaționale cu ajutorul investițiilor locale și internaționale în toate regiunile din Madagascar.

A doua prevede diversificarea rezervei turistice prin ecoturism, sport turistic, resorturi turistice, agroturism, turism acvatic, turism de lux și multe alte tipuri.

A treia include alocarea unui buget substanțial de a promova Madagascar ca și destinație, astfel încât să se asigure o mai bună vizibilitate la nivel global.

A patra se referă la transformarea acestei destinații într-una mai accesibilă atât pentru partea internă, cât și internațională, pe calea aerului, mării, trenurilor și transportului terestru.

Citeste si...
Procedura de extradare a lui Radu Mazare s-ar putea relua, la cererea autorităților din Madagascar

A cincea atinge dezvoltarea turismului local ce are o contribuție considerabilă la dezvoltarea economică regională. Prin implementarea bunăstării locale, turismul domestic ajută la ușurarea efectelor sezoniere ale turismului internațional asupra profitului din aria de business turistic, în general, și a profitului hotelierilor, în particular.

Madagascar în cifre

● A 4-a cea mai mare insulă din lume (587 040 km²)

● 5,000 km de coastă

● 25 de milioane de locuitori

● 18 grupuri etnice

Viza electronică

Este disponibilă pentru România! Cererea poate fi procesată cu 6 luni înainte de călătorie. Exista 3 tipuri de vize, fiecare depinzând de durata șederii: Viza unei singure intrări pentru 30 de zile (35 Euro), Viza unei singure intrări valabilă pentru 60 de zile (40 Euro) & Viza unei singure intrari aplicabilă pentru un sejur de 90 de zile (50 Euro).

Limbi folosite în Madagascar:

Malagasy

Franceza

Engleza

Moneda / Schimbul valutar:

§Moneda locală : ARIARY (se schimbă la fața locului)

§Casele de schimb valutar sunt disponibile în oraș, în aeroporturi și în anumite hoteluri

A se evita schimbul monetar pe drum.

Retele bancare în Madagascar
Sistemul bancar permire plata și retragere folosindu-se carduri de tip VISA/ MASTERCARD în multe dintre orașele insulei.

Electricitate si telefonie

În general, se folosesc 220V

Majoritatea hotelurilor are sistemul propriu de electricitate

Pentru apeluri, codul Madagascar este 261

Internetul este disponibil în Hoteluri

Sănătate:

Nu se impune niciun vaccin înainte de călătoria în Madagascar, cazurile excepționale fiind dacă turiștii au trecut printr-o zonă infestată. Profilaxia anti-malarie și injectarea preventivă împotriva hepatitei, ca și cea contra holerei și febrei galbene sunt recomandate.

Autoritățile insulei sunt la fel de responsive și responsabile în domeniul sănătății ca toate statele lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.