Actualitate, Featured

Macron o pune in garda pe Dancila ca nu e usor cu presedintia UE

Macron Preşedintele Franţei a afirmat, într-o declaraţie comună de presă cu Klaus Iohannis, că Preşedinţia Consiliului UE care urmează să fie preluată de România la 1 ianuarie 2019, va fi marcată de „mize mari”, cum ar fi migraţia, Brexit şi foaia de parcurs pentru viitorul Europei, informează Mediafax.

Macron „Preşedinţia dumneavoastră va fi marcată de mize mare, Brexit, migraţia şi foaia de parcurs pentru viitorul Europei. Summitul de la Sibiu va fi o etapă decisivă a refondării Europei. Vor fi multe dezbateri şi vom aduce acolo concluziile”, a declarat  Macron, marţi la Paris, într-o declaraţie de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis.

Preşedintele francez a vorbit şi despre statul de drept, felicitându-l în acest sens pe Klaus Iohannis pentru eforturile pe care le depune în România.

„Vom evoca de asemenea Balcanii occidentali, Moldova şi mizele comune cu domnul Iohannis, solidaritatea europeană în materie de securitate. Vom evoca şi situaţia statului de drept în Europa şi aici şin să salut eforturile domnului Iohannis care se luptă în ţara sa împotriva tuturor lucrurile care duc la aceasta”, a completat Macron.

Acesta a adăugat că este important dialogul cultural, catalogându-l drept „un liant al Europei”. Emmanuel Macron a urat României „o excelentă celebrare a Centenaralui”.

„Vizita pe care am făcut-o în România pentru ca împreună să putem avea această iniţiativă. Cred că cultura e un liant al Europei. Am văzut în urmă cu câteva momente un artist contemporan care prin opera sa vizitează imaginarul european din secoul XVI până astăzi. În acest început de sezon cultural sunt foarte multe lucruri pe care le înmpărtăşim. Cred că avem o responsabilitate mare astăzi pentru ca cultura să fie dialogul între intelectuali în Europa. Un dialog între artişti, care ca şi cetăţenii se pierd în imaginarul unuia celuilalt, care găsesc referinţe. Nu suntem la fel. Cultura ne poate permite să redescoperim diferenţe care au fost considerate handicapuri. Cultura comună a Europei este dialogul. Cred că acest sezon cultural început astăzi va permite acest lucru. Doresc României o excelentă celebrare a Centenarului. Cred că dincolo de tot ce ne aseamănă şi diferenţiază suntem împreună”.

La rândul său, Klaus Iohannis a vorbit despre preluarea Preşedinţiei Consiliului UE de către România, precizând că ţara noastră îşi propune „ca în această perioadă România şi Franţa să celebreze valorile comune”.

Totodată, Preşedintele României a vorbim despre valorile culturale care unesc România şi Franţa şi despre influenţa culturală bilaterală.

„Sezonul România-Franţa s-a născut încărcat de zestrea patrimoniului nostru comun de idealuri şi propune dialogul. Avem un forum al creaţiei contemporane, al inovaţiei şi antreprenoriatului şi îi invit şi pe români şi pe francezi să se bucure împreună de aceste evenimente. E imposibil de făcut abstracţie de influenţa iluminismului francez l-au avut în nateşterea României moderne unite. E de necontestat amprenta pe care şi-a pus-o pe literatura noastră şi de asemenea, influenţa extrem de puternică a unor creatori români de frunte asupra culturii franceze. Nicăieri Franţa nu a găsit o mai mare apropiere şi compatibilitate aşa cum le-a aflat în România”, a spus Iohannis.

Şeful statului a mai precizat că Sezonul România-Franţa care a fost inaugurat, marţi, îşi propune să arate şi să marcheze aceste influenţe bilaterale, exprimându-şi totodată speranţa că tot mai mulţi tineri vor participa la evenimentele care vor fi organizate în Franţa şi România până pe 14 iulie 2019.

„Este greu să găsim un domeniu relevant în care să nu se fi manifestat această influenţă. Sezonul România-Franţa şi-a propus să fie unul care să marcheze şi să releve aceste realităţi. Ne dorim să regăsim tinerii la cât mai multe dintre evenimentele care vor urma în Franţa şi România de acum şi până pe 14 iulie 2019. România va sărbători peste doar trei zile Centenarul. România s-a unit acum un secol în jurul unor valori occidentale larg răspândite de Franţa. Celebrăm astăzi, inclusiv prin acest program care debutează la Paris, o istorie comună. Nu e întâmplător că ne găsim azi în ţara în care s-a produs recunoaşterea Marii Uniri”, a conchis Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron au inaugurat, marţi, Sezonul cultural România-Franţa, care are loc într-un an cu multiple semnificaţii: 10 ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri de la 1918. Evenimentul de lansare a avut loc la Centrul Naţional de Artă şi Cultură Georges Pompidou din Paris.

blank