Actualitate, Stiri, Ultima Ora

Macovei: Grupul PPE o va vota pe Adina Vălean în funcția de vicepreședinte al PE

Grupul europarlamentar al Partidului Popular European (PPE) o va vota pe Adina Vălean în funcția de vicepreședinte al Parlamentului European (PE), a declarat marți eurodeputata PDL Monica Macovei.

monicaluiza_macovei1_rsz_48132800

„Toată lumea are înțelegeri, este firesc. Cei din PPE vor vota cu doamna Vălean, potrivit înțelegerii. Presupun că lumea va respecta acest lucru. Este vot secret”, a declarat Macovei, înaintea ședinței de plen a PE de la Strasbourg.

Pe de altă parte, ea și-a exprimat regretul față de pierderea de către grupul PPE a președinției delegației europarlamentare pentru relația cu Republica Moldova, susținând că această țară s-ar „putea îndepărta de la parcursul său european”.

„Președinția delegației cu Moldova a fost luată de socialiști, au ales-o a doua după (președinția delegației PE pentru relații cu) China, asta ca să vedem ce se va întâmpla cu Republica Moldova de acum înainte. Adică, au luat-o rușii, dacă e atât de interesantă pentru grupul socialist după China. Nu pentru mine (e o pierdere, n.r.), ci pentru tot ce s-a făcut pentru Republica Moldova pe drumul european. Îmi pare rău pentru parcursul Republicii Moldova, pentru că nu mai am certitudinea că va fi unul european. Dacă socialiștii sunt atât de interesați să ia China, să ia Moldova, mă întreb dacă nu cumva ordinul vine de la Moscova, mă întreb ce se va întâmpla cu Republica Moldova pe drumul european. Eu voi fi oricum în delegație”, a afirmat Monica Macovei.

Eurodeputata Adina Vălean a fost desemnată miercuri de grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, alături de alți cinci europarlamentari, drept candidată pentru funcția de vicepreședinte al legislativului european. Ea a fost aleasă alături de Rainer Wieland, Antonio Tajani, Ramon Valcarcel, Ildiko Gall și Mairead McGuinness.

blank