Featured, Politic

Lupte de gherilă în PNL, dupa alegerile europarlamentare. Vezi motivul

În PNL s-au format două curente de opinie după alegerile europarlamentare.

O parte din liderii partidului PNL susțin intrarea la guvernare cât de repede. Susținătorii acestei idei spun că PSD este afectat de pierderea alegerilor europarlamentare și că social-democrații nu trebuie lăsați să se replieze.

‘Acum e momentul sa schimbam Guvernul și isi doreste si o parte din PSD asta. Am castigat alegerile si trebuie sa dam premierul’, spun surse liberale.

Susținătorii acestei idei mai spun că votul de la europarlamentare obligă PNL să dea jos Guvernul prin moțiune de cenzură și dacă partidul nu confirmă așteptările electoratului, riscă să piardă din susținerea populară.

Alți lideri PNL consideră că intrarea la guvernare acum ar fi o greșeală și că PSD trebuie lăsat să se erodeze în continuare la guvernare și să atragă și mai multă nemulțumire populară.

‘Votul nu a fost doar împotriva lui Dragnea, a fost și împotriva PSD. Trebuie să îi lăsăm să se certe între ei până când se roagă de noi să intrăm la guvernare’, spun surse liberale.

În același timp, susținătorii acestei idei spun că intrarea la guvernare ar însemna acum să stea la masă cu USR și că între partidele de opoziție încă sunt prea multe orgolii care ar face problematică o colaborare.

blank