Luminița Dobrescu
Featured, Showbiz

Artista Luminița Dobrescu, despre colaborarea cu Fuego: „Vocea lui e unicat!”

Iată că începutul de an se dovedește a fi de bun augur pentru artistul Paul Surugiu-Fuego. Acesta a lansat o nouă melodie în cadrul programului de Revelion pe care l-a realizat la TVR 2. Este vorba despre o colaborare inedită cu câștigătorea Cerbului de Aur Luminița Dobrescu la care nimeni nu se astepta sa se întâmple 

Paul Surugiu – Fuego (44 ani) a lansat o melodie-surpriză pentru fanii săi, dar nu numai. Piesa „SĂ READUCEM DRAGOSTEA”, lansată ulterior și pe canalul de Youtube al artistului, este compusă de celebra artistă LUMINIȚA DOBRESCU, cunoscută publicului pentru șlagărele sale, pentru nemuritorul cântec „OF INIMIOARĂ”, fiind câștigătoarea Cerbului de Aur în anul 1969. Melodia a fost compusă special pentru Fuego și ne arată că renumita artistă are veleități componistice remarcabile. Cântecul este un veritabil șlagăr, romantic, ușor de reținut și dinamic.

Paul Surugiu: „Piesa e pe sufletul meu”
Iată ce mărturisește Paul Surugiu-Fuego, pe care-l puteți urmări în fiecare duminică, de la ora 15.00, la TVR 2 și care are în plan să realizeze și un videoclip pentru această melodie:

“E inedită colaborarea și am fost fericit atunci când am primit demo-ul melodiei, ca să-l ascult. Într-o după-amiază, în luna martie a anului trecut, minunata noastră artistă Luminița Dobrescu, cea care a bucurat generații și a câștigat celebrul trofeu „Cerbul de Aur” de la Brașov, m-a sunat și mi-a spus că are un cântec pentru mine, compus chiar de ea. L-am ascultat și l-am îndrăgit instant, onorat fiind de această posibilă colaborare! Cu toate problemele legate de pandemie, am reușit, alături de echipa mea, să-l finalizez în toamnă și mi-am propus să-i fac o bucurie doamnei Luminița Dobrescu, pe care o respect și o prețuiesc, lansându-l chiar în noaptea dintre ani, ca premieră a anului 2021, la TVR 2, la „FUEGOVELION

„Piesa e pe sufletul meu, are un text sensibil și cred că e perfectă pentru vremurile pe care le trăim, în care-i nevoie parcă să readucem dragostea în viețile și în sufletele noastre! Doamna Luminița Dobrescu este un simbol al artei noastre și iată că peste ani, demonstrează că este un muzician de excepție! Melodia beneficiază de orchestrație realizată la Chișinău, de Alexandru Gorgos, de chitara lui Vlad Crețu și de textul poetului Narcis Avădănei, așadar o producție care adună la un loc artiști din mai multe colțuri ale lumii – Italia, Basarabia, România! Sper să vă placă!“, mărturisește artistul, care a făcut la finalul anului și-un duet de senzație alături de soprana de renume mondial Elena Moșuc.

Luminița Dobrescu: „Vocea lui Fuego, unicat în peisajul muzicii românești”
Contactată de jurnaliștii de la Click, Luminița Dobrescu ne spune de unde i-a venit ideea de a compune pentru Fuego, ce alte pasiuni mai are și dacă va realiza și-un duet cu artistul: ”De ce FUEGO? Simplu … Factura acestei piese înseamnă iubire, caldură, construcție melodică și acorduri care rezonează în mod senzual și senzitiv cu cel care o ascultă. Iată că interpretul ales de mine, în mod miraculos îndeplinește toate condițiile propulsării cântecului meu, direct spre și în inimile iubitorilor de muzică de acest gen. FUEGO înseamnă un foc sacru, nu degeaba acest pseudonim, care face din Paul Surugiu o flacără care va dăinui multă vreme de acum inainte! Vocea lui, un unicat în peisajul muzicii românești, temperamentul și dăruirea totală față de publicul care îl adoră, m-au convins că numai un asemenea artist complex poate să pună în valoare compoziția mea. El este asemenea unui CUPIDON cu mii de săgeți pline cu dragoste!”, ne spune Luminița Dobrescu.

„Aveți dreptate când afirmați că lumea mă cunoaște numai ca interpreta multor șlagăre, dintre care cel mai cunoscut fiind ”Of, Inimioară”, acesta încălzind inimile câtorva generații și care nu se va stinge niciodată. Dar uite că nu, am și alte pasiuni! Piesa „SĂ READUCEM DRAGOSTEA” nu este singura mea compoziție. Pictura este un alt pol al personalității mele, toate acestea făcând parte din hobby-urile vieții mele. Am simțit de la început că piesa interpretată de FUEGO va reprezenta, poate, un mare hit! Observ reacțiile publicului pe Internet și numărul accesărilor care îmi confirmă totul. Cu mare drag voi înregistra un duet cu FUEGO, poate chiar“ Sa readucem dragostea” sau chiar “Of, Inimioară” … Așteptăm vremuri mai bune! Prietenul meu, Horia Moculescu, cât si Andrei Tudor, după ascultarea piesei au spus imediat – HIT!”, a declarat, pentru Click!, Luminița Dobrescu, prima câștigătoare a ”Cerbului de Aur”.

blank