Lukasenko
Featured, International

Lukașenko îl imită pe Putin: Două jurnaliste, arestate pentru că au filmat protestele din Minsk

Aleksandr Lukașenko se transformă într-un Vladimir Putin la scară redusă. Liderul Belarusului a declanșat vânătoarea opozanților, iar printre victime se află și jurnaliștii care au avut doar vina de a se afla la locul nepotrivit în momentul potrivit.

Lukașenko îl imită pe Putin: Două jurnaliste, arestate pentru că au filmat protestele din Minsk

Concret, două angajate ale televiziunii de ştiri Belsat, cu sediul în Polonia, au fost condamnate la doi ani de închisoare doar fiindcă au transmis „live” așa-zisa revoluție de la Minsk!

Jurnaliștii, acuzați că au îndemnat lumea la proteste!

În noiembrie 2020, Katerina Andreeva (27 de ani) şi Daria Şulţova (23 de ani) se aflau în arest la domiciliu, într-un apartament din Minsk, de unde au filmat protestele ce aveau loc după ce un protestatar fusese ucis cu câteva zile mai devreme. Ambele jurnaliste au pledat „nevinovat” la acuzația că, prin filmările lor, au orchestrat demonstraţiile din capitala Belarusului. Drept dovezi materiale ale acuzaţiei, procurorul de caz a prezentat o cameră de filmat, un microfon, telefoane mobile, stickuri de memorie şi veste antiglonţ.

Peste 33.000 de oameni au fost arestaţi în urma reprimării violente a protestelor împotriva regimului Lukaşenko, care au izbucnit după alegerile contestate din august anul trecut. Aleksandr Lukaşenko este la putere în Belarus din 1994. Reprimarea protestelor a determinat ţările din Occident să impună noi sancţiuni împotriva regimului de la Minsk, însă Lukaşenko a refuzat să cedeze și a cerut sprijinul Moscovei, unde Vladimir Putin s-a oferit să-i acorde protecție.


blank