Featured, Politic

Ludovic Orban trage fără milă în legii de partid din cauza lui Dacian Cioloș

Fostul lider al PNL, Ludovic Orban are un mesaj extrem de dur pentru colegii săi din partid după ce Dacian Cioloş a ajuns motiv de scandal în cadrul Partidului Naţional Liberal.
Actualul premier este văzut de mulţi liberali în fruntea PNL, dar Cioloș spune că nu vrea să audă de politică cel puţin până la alegeri. Mai mult de atât, preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis că dacă mai vrea să fie premier trebuie să facă politică.
Acum, Ludovic Orban îşi atacă dur colegii.

„Am remarcat ca unii dintre colegii mei continua sa ii faca curte lui Dacian Ciolos si tin sa spun cateva lucruri pe care le cred de bun simt. Dacian Ciolos este condamnat la apolitism inca din momentul in care a primit mandatul sa conduca un guvern tehnocrat, neutru politic, pana la alegeri. In toata perioada care a trecut de la investire, Dacian Ciolos a fost consecvent cu acest mandat, spunand foarte clar ca nu imbraca nicio haina politica, ca nu favorizeaza niciun partid politic. Mai mult decat atat, le-a cerut ministrilor sii demnitarilor din guvern care vor sa candideze in alegerile parlamentare pe listele unui partid politic sa isi dea demisia.
In cazul in care Dacian Ciolos opteaza pentru un partid politic isi va pierde credibilitatea, va fi acuzat de inconsecventa si de partizanat ascuns si isi va pierde si orice legitimitate de a mai conduce guvernul, mai ales in perioada in care organizeaza alegerile. Dacian Ciolos nu poate sa fie candidatul unui partid la functia de prim ministru decat in situatia in care este dezlegat de angajamentele autoasumate, mai precis in situatia in care pleaca din pozitia de prim-ministru (fie prin demisie, fie ca urmare a unei motiuni de cenzura).”, a tunat Ludovic Orban pe facebook.

blank