Politic, Stiri

Ludovic Orban: SUSPENDAREA preşedintelui la final de mandat, O PROSTIE fără margini

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Poiana Braşov, unde se desfăşoară Liga Aleşilor Locali ai Alianţei Creştin-Democrate, că propunerea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, lansată de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i se pare ‘pur şi simplu o aberaţie care aruncă în derizoriu instituţia referendumului de demitere’.

orban_57123500_51141500

‘Să demiţi un preşedinte care îşi termină mandatul la sfârşitul anului mi se pare o prostie fără margini. Probabil domnul Tăriceanu, în criză de idei, încearcă să iasă în faţă numai că de data asta a dat-o în bară rău de tot. Mai este o chestiune – să dai cu piciorul în cineva care este căzut la pământ, să te baţi cu un adversar care, practic, nu are niciun fel de posibilitate de reacţie. În 22 decembrie, Băsescu îşi termină mandatul, în România pe 2 noiembrie are loc primul tur al alegerilor prezidenţiale tocmai pentru înlocuirea lui Traian Băsescu cu un alt preşedinte. Mă şi mir că se dă importanţă unei astfel de declaraţii care este nu numai un non-sens, este o aberaţie constituţională şi o bătaie de joc la adresa cetăţeanului român, care astăzi trebuie să fie interesat pe cine alege preşedinte în următorii cinci ani’, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.

În opinia sa, românii sunt ‘sătui’ de scandalul şi tensiunea permanentă dintre opoziţie şi putere care nu se mai termină, apreciind că românii sunt preocupaţi de cel pe care îl vor alege preşedintele României pe următorii cinci ani.

blank