Featured, Ultima Ora

Ludovic Orban le-a prezentat azi colegilor săi un sondaj în care PNL este peste PSD în preferinţele populaţiei

Liderii Partidului Naţional Liberal s-au reunit marţi seara la sediul din Aleea Modrogan, convocaţi de Ludovic Orban. Preşedintele PNL a încercat să-i mobilizeze pe principalii oameni din jurul său cu un sondaj-surpriză.

Orban le-a prezentat colegilor săi un sondaj în care PNL este peste PSD în preferinţele electoratului. Acesta nu a prezentat, potrivit unor surse din rândul participanţilor la discuţie, şi alte detalii despre sondaj, cum ar fi institutul care l-a realizat, metodologie, eşantion, marjă de eroare.

În acest context, liderul liberalilor s-a referit la Alianţa USR-PLUS ca principal adversar care poate „fura” voturi de la PNL. De altfel, în ultimele zile, PNL a demarat o campania online prin care îndeamnă electoratul anti-PSD să nu voteze USR-PLUS, PMP sau alte partide de opoziţie.

În ultima perioadă, pe piaţă au apărut mai multe sondaje. Doar sondajul IMAS, realizat telefonic, la comanda Europa FM, dă PNL cu mai puţin de un procent în faţa PSD. Cel mai recent sondaj CURS (singurul institut care va realiza exit-poll în ziua votului) arată că PSD este la 30-35%, iar PNL la 20-25%.

blank