Premierul Ludovic Orban a declarat că principalul punct al vizitei sale oficiale de două zile în Franţa, care începe luni, este întrevederea cu omologul francez, Jean Castex, ocazie cu care va fi semnată foaia de parcurs a Parteneriatului strategic România – Franţa. Orban mai are programate întâlniri cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa-România, precum şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. Premierul este însoţit de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei, Virgil Popescu, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă şi de ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

UPDATE – Premierul Ludovic Orban a declarat luni dimineaţă că principalul punct al vizitei sale în Franţa este întâlnirea cu premierul Jean Castex şi semnarea foii de parcurs a Parteneriatului strategic România – Franţa.

”Semnarea foii de parcurs pentru următorii patru ani prevede coordonatele principale ale colaborării dintre România şi Franţa”, a explicat premierul.

ŞTIREA INIŢIALĂ – Conform programului oficial, Orban are programată la ora locală 15:30 o întrevedere cu preşedintele partidului „Les Républicains”, Christian Jacob, la sediul Ambasadei României în Republica Franceză.
La ora 16:45, Ludovic Orban va avea convorbiri oficiale cu prim-ministrul Republicii Franceze, Jean Castex, la Hôtel de Matignon, iar după semnarea unor documente bilaterale, la ora 18:05, cei doi premieri vor susţine declaraţii de presă comune.
La ora 18:40 sunt programate declaraţii de presă ale premierului Ludovic Orban, la sediul Ambasadei României.

Conform anunţului făcut săptămâna trecută de Guvern, vizita va avea şi o importantă componentă economică, context în care prim-ministrul României va avea convorbiri cu reprezentanţi ai Consiliului întreprinderilor Franţa-România din cadrul Mişcării Întreprinderilor din Franţa (MEDEF).
De asemenea, prim-ministrul Ludovic Orban va avea o întrevedere oficială cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, şi va participa la reuniunea Consiliului OCDE.
Vizita va include o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii de români din Franţa.
viewscnt


Citeste si...
UNPR așteaptă demisia premierului Victor Ponta