Președintele PNL Ludovic Orban a declarat sâmbătă, la Digi24, că întârzierea intrării în vigoare a legii bugetului de stat pe 2019 este vina PSD-ului, iar președintele Klaus Iohannis doar vrea să se asigure că sunt bani pentru creșterea pensiilor. Orban s-a referit și la partenera de viață a liderului PSD, Irina Tănase.

„În primul rând, aș readuce aminte faptul că guvernul PSD-ALDE a întârziat cu trei luni de zile față de termenul prevăzut de lege prezentarea bugetului în fața Parlamentului. Conform legii, era cel târziu până la 15 noiembrie să adopte bugetul, iar ei l-au adoptat și l-au trimis spre Parlament la 12 februarie. Ca atare, întârzierea intrării în vigoare a legii bugetului de stat și a legii bugetului asigurărilor sociale și de stat e vina exclusivă a actualei majorități guvernamentale. Readuc aminte că în ianuarie, când am cerut convocarea unei sesiuni extraordinare pentru adoptarea legii bugetului de stat, dl. Tăriceanu era la schi, iar dl. Dragnea era cu Irinuca la soare, în destinații exotice, sfidând nevoia românilor de a avea un buget”, a declarat liderul PNL Ludovic Orban.

„Ceea ce spune Dragnea este o minciună gogonată. Acest buget nu asigură creșterea pensiilor, de exemplu. Amendamentul PNL ca punctul de pensie să crească de la 1 ianuarie cu nouă puncte procentuale, așa cum prevede legea pensiilor în vigoare azi, a fost respins de majoritatea PSD-ALDE, iar ei au promis pensionarilor că o să le majoreze pensiile, dar mai târziu, de la 1 septembrie 2019 Președintele Iohannis nu spune că nu pot fi majorate pensiile, ci a cerut în cererea de reexaminare să se prevadă resursele financiare care să garanteze capacitatea guvernului de a plăti pensiile, așa cum sunt ele mărite (…) În ceea ce privește bugetele locale, 2019 este al doilea an consecutiv în care sunt jefuite și în care autoritățile locale sunt lăsate fără resursele financiare necesare pentru realizarea proiectelor de dezvoltare locală”, a adăugat liberalul.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă, la Slobozia, că Parlamentul nu va modifica legea privind bugetul de stat pe anul 2019 și că o va retrimite la promulgare în forma primită pentru reexaminare, deaorece bugetul a fost construit foarte bine și foarte riguros

”Nu, n-avem ce să modificăm, pentru că bugetul a fost construit foarte bine și foarte riguros. Este doar dorința lui, intenția lui, voința lui de a întârzia cât mai mult aprobarea bugetului de stat pentru a face cât mai mult rău României”,a spus acesta.