Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban îi pune la punct pe parlamentarii PSD şi anunţă că doar coaliţia decide când vor creşte alocaţiile: „Marţi vom da votul final. PSD trebuie să înţeleagă că este în opoziţie”

PSD a depus peste o mie de amendamente la bugetul pe 2021, însă șeful PNL, Ludovic Orban, anunță că acestea vor pica la vot și că doar coaliția poate decide când cresc salariile, pensiile sau alocațiile.

Ludovic Orban le atrage atenția celor de la PSD că PNL este la guvernare și social-democratii nu pot pune condiții la votarea legii bugetului de stat pe 2021. Liderul PNL a anunțat că niciun amendament al social-democraților la legea bugetului nu va trece în parlament, unde PNL, USR-PLUS și UDMR, alături de minoritățile naționale, sunt majoritari.

”Marți vom da votul final pe buget. PSD e în opoziție, trebuie să înțeleagă că e în opoziție, nu are cum să prelungească. Acest buget a fost construit cu multe negocieri, la nivel european, avem procedură de deficit excesiv. E nevoie de cumpătare, prudență, multă atenție. Guvernul nostru a avut un angajament pe care îl respectă, de a nu crește impozitele, taxele, contribuțiile, pentru a încuraja dezvoltarea, investițiile, pentru a lăsa mai mulți bani către companii și cetățeni.”, a declarat Ludovic Orban.

„Știți foarte bine părerea noastră despre creșterea alocațiilor, încă de când PSD a propus aceste lucruri. Creșterea alocațiilor din 2005 încoace la propunerea PNL. A fost o creștere a alocațiilor de la 5 ianuarie. Astea sunt resursele de care dispunem, noi trebuie să reducem deficitul. Trebuie să ținem cont de aceste obiective”, a adăugat Ludovic Orban.

blank