Featured, Politic

Ludovic Orban îi amenință pe parlamentari că va face ședință zilnic dacă vor respinge legea de abilitare

Ludovic Orban a declarat că dacă Parlamentul va respinge proiectul de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare, Guvernul ar putea face şedinţă zilnic, în ianuarie şi să convoace Legislativul în sesiune extraordinară sau, acolo unde statul are de plătit despăgubiri, să se îndrepte contra celor care nu au dat Executivului acest drept.

”Cred că există un singur precedent! Ne adaptăm, dacă va fi necesar să adoptăm un act normativ, o să îi chemăm din vacanţă. Nu e niciun fel de problemă. Emitem ordonanţe şi, odată cu emiterea de ordonanţe trebuie să vină din vacanţă.

Dacă nu vor să aibă vacanţă, putem face şedinţă de guvern în fiecare zi din ianuarie şi putem în fiecare zi din ianuarie să convocăm Parlamentul în sesiune extraordinară prin adoptarea de ordonanţe de urgenţă, dacă dânşii consideră că trebuie să abroge legea.

În fiecare an, pe perioada vacanţei parlamentare se adoptă o astfel de lege. Sunt domenii în care e necesară reglementarea.

Sunt situații în care trebuie să dăm ordonanţe, situații unde există risc de infringement.

Nu cred că îşi vor dori să nu se dea reglementări cu caracter de lege în domenii în care ulterior statul ar trebui să plătească despăgubiri. S-ar putea să ne supărăm să ne îndreptăm împotriva parlamentarilor care nu ne-au dat dreptul de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare”, a spus Ludovic Orban.

Comisiile juridică şi de buget ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, raport de respingere în cazul proiectului de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară.

Potrivit proiectului, Guvernul îşi propune să emită ordonanţe (simple) în domenii care nu fac obiectul legilor organice, în perioada cuprinsă între încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2019 şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2020, adică în perioada ianuarie-februarie 2020.

Domeniile în care Executivul vrea să emită ordonanţe simple sunt: finanţe publice, economie, energie şi mediu de afaceri, lucrări publice, dezvoltare şi administraţie, afaceri interne, transporturi, infrastructură şi comunicaţii, cultură, fonduri europene, sănătate.

 

blank