Featured, Politic

Ludovic Orban: Fondul Suveran va fi pusculita PSD-ALDE

PNL va acorda asistenţă juridică gratuită cetăţenilor care vor ataca în contencios administrativ hotărârea de Guvern privind Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), a anunţat, luni, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, potrivit agerpres.ro.

„Suntem categoric împotriva înfiinţării acestei puşculiţe de partid a PSD-ALDE. Prin această manoperă dolosivă pusă la cale se urmăresc câteva obiective care nu sunt în interesul cetăţenilor români, ci împotriva intereselor fundamentale ale cetăţenilor români. (…) PNL va lupta prin toate armele posibile. În primul rând, ne batem ca OUG care stabileşte cadrul de înfiinţare a fondurilor de investiţii să fie respinsă la Camera Deputaţilor. În al doilea rând, în cazul în care Guvernul nu renunţa la intenţia sa de a emite HG, Partidul Naţional Liberal va acorda asistenţă juridică gratuită tuturor cetăţenilor români care vor ataca HG în contenciosul administrativ, cu obiectivul de a obţine anularea HG care stă la baza funcţionării Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii”, a declarat Orban, la finalul şedinţei Biroului Executiv al PNL.

El a lansat şi un avertisment. „Îi avertizez pe toţi cei care sunt implicaţi în acest proiect, inclusiv pe administratorii şi pe managerii companiilor de stat care au început furăciunile, că primul lucru pe care îl vom face după ce vom ajunge la guvernare, va fi realizarea unui audit extern la fiecare dintre companiile care intră în portofoliul FSDI şi că, în funcţie de acest audit, vom trimite către Parchet orice fel de infracţiune posibilă pe care o vom identifica. Le atrag atenţia că vor răspunde, fiecare dintre ei, pentru toate furăciunile pe care le pun la cale golanii care conduc astăzi România”, a transmis Orban.

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, din Fondul Naţional de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar urma să facă parte 28 de companii unde statul deţine pachete majoritare sau minoritare de acţiuni.

Aceste companii sunt Engie România, Electrica, Delgaz Grid, E.ON Energie România, Chimcomplex, OMV Petrom, Telekom România Communications, Loteria Română, IAR, Oil Terminal, Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, Nuclearelectrica, Imprimeria Naţională, Conpet, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia, Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă TBRCM, Administraţia Porturilor Dunării Fluviale, Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, Cuprumin Abrud, Societatea Naţională a Sării, Romaero, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Administraţia Canalelor Navigabile, Antibiotice şi Compania Naţională Unifarm.

blank