Ludovic Orban
Featured, Politic

Ludovic Orban, critici dure la adresa miniştrilor: „E loc de mai bine! Sunt puţini aceia care vor să comunice. Greul a căzut pe umerii premierului şi ai lui Arafat”

Liderul PNL şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-a declarat nemulțumit, marți, de felul în care sunt explicate restricțiile impuse în pandemie. Potrivit acestuia, tot greul comunicării a fost lăsat pe umerii lui Florin Cîțu și Raed Arafat.

Liderul PNL şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, s-a declarat nemulțumit, marți, de felul în care sunt explicate restricțiile impuse în pandemie. Potrivit acestuia, tot greul comunicării a fost lăsat pe umerii lui Florin Cîțu și Raed Arafat.

„Intotdeauna e loc de mai bine. Ar trebui sa se comunice de mai multi reprezentanti ai Guvernului, mai ales cand e vorba de niste masuri care afecteaza diferite domenii, dar pe de alta parte cand e vorba de dat vesti care nu sunt favorabile, sunt putini aceia care vor sa comunice. Greul comunicarii a cazut pe umerii premierului, pe umerii secretarului de stat Arafat in conditiile in care dupa parerea mea ar trebui comunicat mai amplu si date explicatii cu privire la motivele care stau la baza adoptarii unor masuri de protectie sanitară”, a spus Orban.

Ludovic Orban, despre protestele violente din ţară: „Ce ar trebui, să moară mai mulţi? Măsurile sunt necesare!”
Președintele Camerei Deputaților a declarat marți că protestele violente din stradă i se par neclare fiindcă măsurile împotriva COVID sunt necesare, având în vedere că zeci de mii familii și-au pierdut oameni dragi din cauza virusului.

„Solicitarile mi se par destul de neclare, adică nu înțeleg. În România sunt zeci de mii de familii care și-au pierdut oameni dragi din cauza Covid-ului, cu tot cu măsurile de protecție. Ce ar trebui, să moară mai mulți? Măsurile sunt necesare, mai ales când vedem că există aproape de limită capacitatea de tratare în spitale. Sincer, aceste manifestări, mai ales organizatorii, parcă își doresc… acum să nu ne imaginăm că din senin se organizează în atâtea orașe manifestații”, a declarat Ludovic Orban.

„Nu ne-am născut cu cravata la gât, cu pantofi. Nici cu mască. Este un mijloc de protecție și atât timp cât nu există o imunizare în masă e bine să purtăm mască”, a spus Ludovic Orban.

Referitor la parlamentarii AUR, Ludovic Orban a declarat: „Nu aș vrea să comentez, sunt excentrici și neobișnuiți. Ei nu înțeleg unde se află, nu înțeleg că suntem în Parlament unde trebuie să ai un anumit comportament. Filmează ședințele. Fac niște năzbâtii care sunt interesante pentru ei, îi privim cu îngăduință, vor trebui să înțeleagă că aici este forul suprem”, a declarat Ludovic Orban.

Ministrul de Interne, despre violenţele de la protestele anti-restricţii: Toleranţă ZERO față de orice ABATERE de la LEGE!

Ministrul de Interne, Lucian Bode, condamnă protestele din România din ultimele zile. Ministrul Internelor spune că asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legilor. „Toleranță ZERO față de orice ABATERE de la LEGE!”, avertizează ministrul Internelor. Lucian Bode face apel „la solidaritate și responsabilitate, deoarece măsurile de protecție sanitară sunt, alături de vaccinare, o apărare sigură împotriva acestui virus nemilos”.

„Vreau să subliniez că, în România, dreptul la libera exprimare este garantat prin Constituție. A fost plătit cu sânge la Revoluția din ‘89. Protestele din aceste zile sunt expresia acestui drept, fără îndoială, dar acesta a fost greșit înțeles de către cei care au ales să se exprime violent. Din nefericire, acest lucru poate să atragă în derizoriu toate eforturile de până acum ale autorităților și implicit ale majorității românilor responsabili.

În aceste zile, asistăm la o tentativă disperată a unui grup minoritar care instigă la nerespectarea legii și dorește să provoace statul. Nu pot accepta ca manifestările unor grupuri de oameni, sub pretextul “liberei exprimări”, să pună în pericol viața și sănătatea celorlalți. În aceste situații, nu avem nimic de negociat!

Am aplicat și vom aplica legea de fiecare dată, iar cei care se fac vinovați vor fi trași la răspundere”, a avertizat ministrul Lucian Bode.

Klaus Iohannis, după protestele violente: Intolerabile sunt manifestările violente, extremismul, xenofobia, ascunse grosolan în spatele unor revolte împotriva unor măsuri menite să protejeze sănătatea tuturor


blank