Featured, Politic

Ludovic Orban bate în retragere: Nu am nimic cu IT-iştii

Liderul PNL, Ludovic Orban, spune că, atunci când a vorbit despre impozitarea IT-iștilor, a vorbit despre un principiu – cel al echității fiscale, considerând că nu se pot crea privilegii pentru anumite categorii profesionale. Potrivit lui Orban, pe același principiu care funcționează acum ar trebui scutiți, de exemplu, profesorii de informatică, pentru că ei îi formează pe IT-iști.

„Este o declarație în care am vorbit despre principiul echității fiscale, iar în acel context am făcut acea declarație. Sunt adept al echității fiscale și consider că prin orice alt principiu se pot crea privilegii pentru anumite categorii profesionale și am exemplificat cu IT-iștii. Nu am nimic cu IT-iștii, dimpotrivă, îmi doresc dezvoltarea acestui sector, dar nu este normal ca ei să fie scutiți de impozit, iar alte categorii nu. Pe principiul acesta hai să îi scutim și pe profesorii de informatică, pentru că ei îi formează pe IT-iști”, a declarat Ludovic Orban, duminică, pentru HotNews.ro.
El a reamintit că această măsură a fost luată în timpul guvernării Adrian Năstase, pentru a împiedica exodul IT-iștilor, spunând însă că sunt o mulțime de alte categorii profesionale care pleacă din țară.

Liderul PNL a mai spus că nu își retrage declarațiile, subliniind că este vorba despre un principiu ca toți să fie tratați egal.
„Eu ce am spus nu retrag. Repet, este vorba despre principiul echității fiscale și despre faptul că nu trebuie să existe categorii de oameni care beneficieze de avantaje, spre deosebire de ceilalți”, a adăugat liderul PNL.

blank