Actualitate, Featured

Ludovic Orban avertizează că valul 1 al epidemiei de coronavirus nu a trecut

Premierul Ludovic Orban a declarat că în momentul de faţă nu s-a terminat valul 1 în privinţa infectărilor cu noul coronavirus, menţionând că, prin măsurile luate, a fost aplatizată curba de infectare şi obiectivul este de a nu reveni la restricţii.

”În momentul în care s-a declanşat criza, în România nu se producea nimic: măşti, mănuşi, combinezoane, substanţe dezinfectante. Astăzi avem capacitatea de a le produce. Situaţia s-a schimbat radical. Predicţiile făcute, inclusiv de specialişti, sunt nişte predicţii care nu se puteau anticipa pentru că nu se cunoaşte absolut orice despre acest virus. Ce se cunoaşte este că e un virus care suferă mutaţii, care are nişte evoluţii ce, în parte, nu pot fi anticipate. Ce am făcut noi? Am aplatizat curba de infectare, asta am făcut prin toate măsurile pe care le-am luat şi cu riscurile majore pe care nu le-au avut alte ţări. La noi, riscurile de import al cazurilor a fost foarte mare, pe lângă transmitere comunitară”, a afirmat sâmbătă Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Orban: Creşterea numărului de cazuri e rezultatul măsurilor de relaxare

Ludovic Orban a mai spus că mărirea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus este o consecinţă a măsurilor de relaxare, dar şi a faptului că lideri politici, care “conduc majoritatea parlamentară”, şi alţi vectori de mesaj au îndemnat oamenii să nu respecte regulile.

“Toate societăţile, toate ţările au aplicat un plan de relaxare. Aceste relaxări erau necesare. Am avut un plan, care a fost pus la punct, relaxările au fost graduale, după criterii de evaluare a riscului epidemiologic şi, în mod evident, în urma măsurilor de relaxare a rezultat o creştere a numărului de cazuri. Creşterea numărului de cazuri, deşi ne îngrijorează şi ne face să fim vigilenţi, este o creştere care, într-un fel, este rezultatul măsurilor de relaxare. Problema pe care am avut-o, nu numai acum, ci în perioada stării de urgenţă şi în trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă şi înainte de prelungirea stării de alertă, vă aduc aminte că am fost ameninţaţi timp de două săptămâni de liderii politici, care conduc majoritatea parlamentară astăzi, că nu vor vota starea de alertă şi că nu mai este necesară starea de alertă şi că virusul nu există. Oamenii au fost îndemnaţi de aceşti lideri şi de alţi vectori de mesaj să nu respecte regulile, să bagatelizeze riscul virusului, să acţioneze ca şi cum nu ar exista virusul respectiv. Ei sunt iresponsabili şi, din păcate, au şi provocat consecinţe, pentru că unii au ţinut cont de recomandări”, a afirmat Orban, la Tv.

Întrebat în legătură cu măsurile mai riscante care au dus la creşterea numărului de cazuri, şeful Guvernului a indicat activitatea din cluburi.

“De exemplu, la cluburi, ce se petrece noaptea la terase care au în acelaşi timp şi activitate de tip club, acolo lumea intră într-o atmosferă de petrecere şi nu mai ţine cont de reguli. (…) La mare, în Bucureşti, în câteva centre urbane”, a arătat premierul Ludovic Orban.

Obiectiv: nicio restricție

El a spus că obiectivul, în continuare, este de a nu se reveni la nicio restricţie.

”Obiectivul nostru este să nu revenim cu nicio restricţie, în măsura în care oamenii respectă condiţiile, regulile. Să fim cinstiţi: nu putem să controlăm toate terasele, instituţiile. Fac un apel către toţi să aibă responsabilitatea să respecte regulile”, a declarat Ludovic Orban.

Joi au fost raportate de GCS 450 de noi cazuri de coronavirus, iar vineri – 420. Alte 416 cazuri de infectare au fost raportate sâmbătă, numărul total al îmbolnăvirilor ajungând, în România, la 28.582.

 

blank