Featured, Ultima Ora

Ludovic Orban a declarat că va fi revizuită componenţa comitetelor consultative care vor participa la pregătirea acordului de parteneriat cu UE

Premierul Ludovic Orban a declarat luni seara că va fi revizuită componenţa comitetelor consultative care participă la pregătirea acordului de parteneriat cu UE pentru viitorul exerciţiu financiar multianual şi a opinat că organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu nu ar trebui să participe la elaborarea acestui acord.

„Din câte ştiu eu, nu ar trebui să participe la elaborarea acordului de parteneriat (organizaţia lui Alexandru Cumpănaşu – n.r.) pentru că a participat la consumul de fonduri europene sau consumul de resurse publice. Or, aici, avem nevoie de organizaţii care, într-adevăr, să cunoască bine nevoile anumitor segmente din societate pentru a putea identifica cea mai bună utilizare a banilor publici, care să fie în beneficiul cetăţenilor, nu în beneficiul unor şefi de organizaţii. Pur şi simplu, au mai apărut şi alte organizaţii din cauza unei tratări superficiale a acestei probleme, dar garantez că vom revizui componenţa acestor comitete consultative şi că vom include organizaţii cu adevărat reprezentative, care au un cuvânt serios de spus în pregătirea viitorul exerciţiu financiar multianual”, a declarat premierul.

Prim-ministrul Ludovic Orban a explicat că a primit propunerile privind componenţa acestor comitete de la Ministerul Fondurilor Europene şi le-a semnat aşa cum i-au fost înaintate, dar că acum se face o evaluare serioasă a tuturor membrilor şi deciziile vor fi comunicate în această săptămână.

„În pregătirea acordului de parteneriat cu Uniunea Europeană privitor la viitorul exerciţiu financiar multianual s-au creat nişte comitete consultative care să participe la structurarea modului în care vor fi cheltuiţi banii europeni în perioada 2021-2027. Eu am primit propuneri pentru componenţa acestor comitete consultative de la Ministerul Fondurilor Europene, eu le-am semnat aceste propuneri aşa cum mi-au fost ele înaintate. Sigur că, ulterior, am constatat că aproape erau un copy-paste după componenţa acestor comitete care au fost, probabil, în 2014 şi am dispus de cinci zile o evaluare foarte serioasă a tuturor organizaţiilor patronale, a tuturor confederaţiilor şi federaţiilor sindicale care pot să participe la acest efort şi, de asemenea, al tuturor organizaţiilor neguvernamentale care au avut rezultate în activitate şi care pot să fie parte la acest proces. Şi deciziile privitoare la aceste comitete consultative vor fi modificate în cursul acestei săptămâni”, a arătat Ludovic Orban.

Acesta a mai spus că evaluarea se va face după criterii obiective şi că vor intra în componenţa acestor comitete foarte multe organizaţii patronale, sindicate şi organizaţii nonguvernamentale care nu au fost incluse în decizia de săptămâna trecută.

 

blank