Ludovic Orban a declarat că la pelerinajul de Sfântu Dumitru ar putea participa doar locuitorii din București și Ilfov
Actualitate, Featured

Ludovic Orban a declarat că la pelerinajul de Sfântu Dumitru ar putea participa doar locuitorii din București și Ilfov

Premierul Ludovic Orban a declarat că la pelerinajul de Sfântul Dumitru, de la Bucureşti, ar putea participa doar cei care au buletin în Capitală şi în Ilfov. Orban a mai adăugat că preoţii trebuie să fie un exemplu şi să îndrume credincioşii să respecte regulile pandemiei de coronavirus.

Ludovic Orban a declarat că la pelerinajul de Sfântu Dumitru vom discuta cu reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, vom sustine să participe doar locuitorii din Bucureşti. Sigur, nu se poate face o graniţă între Bucureşti şi Ilfov. Dar nu vom permite pelerinaje din altă parte

Primul ministru a adăugat că preoţii şi pastorii trebuie să fie un exemplu şi să îndemne credincioşii la un comportament corect.

”Preoţii, pastorii, trebuie să fie un exemplu şi îi felicit pe mitropolit şi preotii care au îndemnat oamenii la un comportament corect, la Iaşi. Oamenii ţin cont în mare măsură de ce spun preotul, pastorul şi e foarte important ca preoţii să dea sfaturi bine intenţionate oamenilor pentru că sunt unii care bagatelizează acest virus. La nivel mondial au murit peste un milion de oameni. Aceste atitudini ale liderilor de opunie, gandiţi-vă că au fost lideri politici, cum sunt cei de la PSD, care spuneau că nu votează starea de alertă. Cred că e nevoie de fiecare lider, indiferent că e un lider economic, am văzut exemple în companii unde activitatea este organizată exemplar, să dea exemple pozitive”, a mai declarat Orban.

Guvrnul a decis, la prelungirea stării de alertă, că pelerinajele au loc doar cu participarea credincioşilor din localitatea î care are loc evenimentul.

La pelerinajul de Sfânta Parascheva de la Iaşi doar pentru scurt timp în ziua de 14 octombrie s-a permis şi altor persoane să participe, pentru a evita izbucnirea unui scandal.

blank