Showbiz, Stiri

Lucian Mîndruţă, bătut de poliţie!

Lucian Mîndruţă a dat dovadă de un curaj ieşit din comun pe vremea lui Ceauşescu, când lumea se ferea să comenteze negativ la adresa regimului comunist. Impulsiv şi nervos din calea afară, jurnalistul a intrat rapid în vizorul miliţianului, care nu a ezitat să îi aplice o corecţie.

blank

O simplă călătorie cu trenul s-a soldat pentru Lucian Mîndruţă cu câţiva pumni, dar şi cu un control amănunţit.  Episodul a avut loc înainte de Revoluţia din ’89, când el trebuia să ajungă la Piteşti, iar călătoria a fost suspendată, fără explicaţii, într-o altă staţie. Vestea a căzut ca un trăsnet asupra tuturor călătorilor, mai ales că nimeni nu le oferea o variantă de a ajunge la destinaţie. Cel mai curajos dintre ei s-a dovedit fostul ştirist, care a decis să protesteze. O reacţie spontană, dar care nu a picat bine în…Epoca de Aur.

„Am fost bătut de miliţie înainte de ’89, cred că prin ’86 sau ’87, în gara din Goleşti şi mi s-a făcut şi percheziţie după ce s-a oprit trenul. Eu mergeam la Piteşti şi ne-au spus că nu mai merge până la Piteşti, că să ne descurcăm.  Şi atunci eu m-am enervat, m-am enervat pe sistem şi pe toată chestia şi m-am urcat pe un rond de flori şi am început să strig împotriva Căilor Ferate Române. Ceva cu: «Ruşine Căilor Ferate!», «Ce nenorocire!», «Ce mizerie se întâmplă aici!». Eram un instigator, cam ce fac acum pe facebook. Şi a venit şeful de post şi m-a bătut. Mi-a dat 2 pumni şi după aceea mi-a luat la parcheziţie bagajul“, a povestit Lucian Mîndruţă la Antena Stars

blank