IT&C

Lovitura pentru Apple: Încă o companie lansează un telefon de vârf

Apple are motive de ingrijoare: taiwanezii de la ASUS fac din ce în ce mai multe eforturi pentru a se remarca pe piața telefoanelor mobile, dorind sa impresioneze cu ceva iesit din comun. Gama ZenFone s-a bucurat de aprecieri, atât din partea utilizatorilor cât și din partea presei de specialitate, iar compania a decis să mai lanseze o gamă care poartă numele de ZenFone 2. Prezentată inițial în cadrul CES 2015, gama ZenFone 2 a fost lansată oficial, luni, și pe piața din Europa, în cadrul unui eveniment din Paris.

ASUS ZenFone 2 ZE551ML

ASUS ZenFone 2 ZE551ML este vârful de gamă al taiwanezilor și are specificații de top, completate de un design elegant și premium. Este vorba despre un terminal cu ecran de 5,5 inci și rezoluție full HD care oferă unghiuri largi de vizualizare, contrast puternic și culori saturate. Sub panoul IPS se ascunde un procesor Intel Atom Z3580, cu patru nuclee și frecvență de 2,3Ghz. Acesta ”colaborează” cu o memorie RAM de 4GB (sau de 2GB, pentru versiunea mai ieftină, cu procesor Z3560 și 16GB spațiu de stocare), iar configurația este una bună. Mi-a plăcut funcționalitatea dual-active, având în vedere că majoritatea smartphone-urilor dual SIM de pe piață sunt dual standy, dar trebuie precizat că cea de-a doua cartela funcționează numai în regim 2G. Disponibilă pentru test era doar versiunea cu 2GB memorie RAM, iar la prima impresie, pare că nu vor există aplicații sau sarcini care să suprasolicite sistemul și toate acțiunile sunt efectuate cu fluiditate.Cat despre design, se pare ca taiwanezii au tras cu ochiul la sud-coreenii de la LG, iar ASUS ZenFone 2 pare rudă de gradul 1 al modelului LG G3. Texturile sunt similare (aspectul de metal finisat e o trăsătură comună, dar terminalul taiwaneziilor se simte mai plăcut la atingere, fiind dintr-un plastic mai aderent), forma este similară, iar de butoanele de volum sunt poziționate pe spate.
Fotografiile facute cu telefonul au devenit mai numeroase decat acelea realizate cu aparate foto performante. Asa ca acesta este unul dintre detaliile care ii intereseaza pe toti cei care intentioneaza sa achizitioneze acest nou aparat de ultima generatie. Deci, pe scurt, observatiile specialistilor : camera principală are o diafragmă f/2.0 și dispune de un mod Low Light care ar trebui să producă fotografii cu 400% mai luminoase în condiții de luminozitate scăzută. Trebuie precizat că modul Low Light funcționează excelent atunci când subiectul fotografiei este aproape în beznă totală, iar fotografiile sunt realizate la o rezoluție de 3MP.
 

Totuși, fotografiile pe străzile luminate nu ies la fel de bine. Postprocesarea agresivă umple fotografiile de zgomot, iar detaliile se pierd într-o ceață albicioasă. Cei de la ASUS au implementat și o serie de setări manuale, iar utilizatorii pot modifica sensibilitatea ISO, balansul de alb, sau expunerea. Rămâne de vazut cât de bine se comportă camera în timpul zilei.

Telefoanele din gama ZenFone 2 vin ”la pachet” cu Android 5.0 Lollipop peste care taiwanezii au încărcat launcherul propriu numit Zen UI. Acesta are un aspect plăcut, poate fi personalizat cu ușurință prin intermediul aplicației Themes.

blank