Actualitate, Stiri

Lovitura de teatru la Ramnicu Valcea

Primarul, retinut dupa ce a luat mita 50.000 de lei

PrimarulDupa ce ieri televiziunile de stiri au “vuit” despre problemele de la primaria din Ramnicu Valcea, aseara s-a produs inevitabilul. Astfel, joi noapte, primarul municipiului, Emilian Francu, a fost retinut pentru luare de mita. Acesta a fost prins in flagrant in timp ce primea 50.000 de lei de la administratorul unei firme careia ii incredintase un contract de 200.000 de euro pentru lucrari de amenajare a unor spatii publice. Potrivit procurorilor, la inceputul anului 2013, Primaria Ramnicu Valcea a incredintat unei firme un contract de prestari de servicii in valoare de 200.000 de euro pentru lucrari de amenajare a unor spatii publice din municipiul Ramnicu Valcea. In luna ianuarie, primarul Emilian Francu i-ar fi cerut administratorului firmei, denuntator in cauza, un procent de 10 la suta din valoarea contractului.

Dupa finalizarea lucrarilor mentionate in contractul de prestari de servicii si plata unei prime transe din banii datorati de Primarie, la 22 aprilie, Emilian Francu i-ar fi pretins administratorului firmei, printr-un intermediar, suma de 50.000 de lei. In schimbul banilor ceruti, Francu trebuia sa semneze documentele care conditionau efectuarea platii celei de-a doua transe catre firma denuntatorului, in contul prestarii de servicii al caror beneficiar era Primaria Ramnicu Valcea, sustin procurorii DNA. Primarul Emilian Francu i-ar mai fi cerut administratorului firmei suma de 40.000 de lei, „disimulata intr-un contract de sponsorizare”, dupa plata ultimei transe pentru prestarea serviciilor. Joi, conform intelegerii, administratorul firmei i-a remis lui Emilian Francu, prin intermediar, suma de 50.000 de lei, primarul fiind prins in flagrant. Procurorii i-au adus la cunostinta lui Emilian Francu acuzatiile si au dispus retinerea lui pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentat Tribunalului Bucuresti cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile.

blank