Featured, Social

Lovitură de teatru! Impresarul lui Pomohaci face o dezvăluire care ANULEAZĂ tot

Cristian Pomohaci a avut mult de pătimit în ultima perioadă, după ce, în mediul public, a apărut o înregistrare în care acesta hărțuia un minor de 17 ani.

Acesta a fost caterisit, respectiv exclus din Biserică, iar, de curând, presa tabloidă a scris că nici cariera muzicală nu-i mai merge ca înainte. Jurnaliștii au anunțat că spectacolul aniversar de la Sala Palatului, programat pe 11 octombrie, nu se va mai ține, dat fiind că nu s-au vândut bilete.

În replică, Mariana Mirea, impresarul lui Pomohaci, a infirmat respectiva informație, dezvăluind că au fost vândute aproape toate biletele, și că nu acesta a fost motivul din cauza căruia evenimentul nu va mai avea loc.

„Au fost vândute aproape toate biletele. Mai erau disponibile doar 20 de bilete la balcon și 26 de bilete în sală. Concertul a fost organizat de Televiziunea Română, împreună cu o firmă”, a declarat Mirea, la România TV.

Prețurile biletelor la spectacolul „Între cer și pământ”, de la Sala Palatului

VIP – 200 de lei

Categoria I – 150 de lei

Categoria II – 125 de lei

Categoria III – 85 de lei

blank