Featured, Investigaţii

Lovitură de teatru: ‘Domeniul de boier al lui Dragnea scapă de sechestrul DNA’

Procurorii DNA au pus sechestru pe averile inculpaților din dosarul TelDrum, dar nu au reușit să facă acest lucru și în cazul celebrului domeniu pe care-l are Liviu Dragnea în Alexandria. Și asta pentru că șeful PSD a transferat proprietatea, la divorț, fostei soții, informează prisacariu.ro.

Dragnea a divorțat de Bombonica Prodana în vara lui 2015, iar domeniu care se întinde pe două străzi în Alexandria a rămas în proprietatea acesteia. În schimb, Dragnea a primit hotelul Turris din Turnu Măgurele.

Prisacariu.ro precizează că, în 2009, stabilimentul a ajuns în proprietatea Bombonicăi Dragnea în urma unei tranzacții atât de dubioase, încât a generat un dosar penal de evaziune fiscală.

În 2009, când Liviu Dragnea era șef al Consiliului Județean, soției sale, Bombonica, i s-a „restituit“ clădirea hotelului „Turris“, de 1.528 de metri pătrați. Decizia de „restituire“ a fost luată de către Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a Hotel Turris SA. Adică de către aceeași Bombonica Dragnea, care tocmai intrase în posesia a peste 95% din acțiunile societății comerciale. În propria declarație de avere din iunie 2009, în care a menționat „restituirea“, Liviu Dragnea scria că acea clădire era evaluată la peste 110 milioane de lei.

Practic, clădirea unui hotel, evaluată la peste 25 de milioane euro, a ajuns în proprietatea soției lui Dragnea prin propria ei decizie unilaterală, fără nici un fel de justificare comercială și/sau legală. ANAF a considerat ”restituirea“ ca fiind doar o modalitate prin care Bombonica a mascat o tranzacție imobiliară de vânzare-cumpărare, stra­­tage­­mă menită să o scape pe soția lui Dragneade plata unui impozit de 17 milioane de lei. ANAF a depus plângere penală pentru evaziune fiscală. Parchetul General, condus la acea vreme de Tiberiu Nițu, a clasat dosarul.

Hotelul este, însă, foarte important pentru Dragnea deoarece îi poate justifica șefului PSD câteva sute de mii de euro.

blank