Featured, IT&C

Lovitură de proporţii pentru Mark Zuckerberg. Şeful Facebook, chemat la audieri în Parlamentul britanic

Camera Comunelor l-a convocat marţi pe Mark Zuckerberg, directorul general al platformei de socializare online Facebook, pentru a fi audiat în ancheta privind activităţile companiei de analize politice implicată în campania electorală a preşedintelui SUA Donald Trump şi în cea pro-Brexit.

Damian Collins, un membru al Camerei Comunelor, i-a trimis marţi o scrisoare oficială lui Mark Zuckerberg prin care îl invită să fie audiat de Comisia pentru Activităţi Digitale, Cultură, Media şi Sport.

„Comisia parlamentară a formulat în mod repetat solicitări adresate Facebook privind modul în care diverse companii obţin şi utilizează datele din conturile reţelei de socializare online; principala întrebare este dacă au fost folosite date fără acceptul utilizatorilor. Răspunsurile oficiale au subestimat în mod consistent acest risc, iar Comisia parlamentară a fost indusă în eroare”, se arată în scrisoarea adresată directorului general al Facebook.

După apariţia informaţiilor privind activităţile companiei de analize politice Cambridge Analytica, Guvernul britanic, instituţii ale Uniunii Europene şi membri ai Congresului SUA au anunţat intenţii de a lansa investigaţii.

Pe fondul disputelor generate de criticile privind presupusa implicare a reţelei de socializare online Facebook în campanii pentru dezinformare, directorul responsabil de securitate al companiei, Alex Stamos, a decis retragerea din funcţie, informează cotidianul The New York Times. Alex Stamos pledase pentru transparenţă în legătură cu interferenţele Rusiei şi pentru măsuri de securitate, dar întâmpinase opoziţie din partea colegilor. În contextul disputelor, atribuţiile lui Alex Stamos au fost încredinţate altor persoane în decembrie 2017, dar el urma să rămână oficial în funcţie până în august 2018.

blank