Featured, International

Locuitorii Istanbulului, la urne. Ei merg la vot să şi aleagă primarul

Locuitorii oraşului Istanbul au fost rechemaţi la urne duminică pentru a-şi alege primarul, după anularea unui scrutin câştigat de un opozant al preşdintelui turc Recep Tayyip Erdogan, informează agenţiile AFP şi dpa.

Birourile de votare s-au deschis la orele 05:00 GMT. Circa 10,5 milioane de alegători înregistraţi la Istanbul se vor putea prezenta la urne până la orele 14:00 GMT Locuitorii oraşului Istanbul au fost rechemaţi la urne duminică pentru a-şi alege primarul.

Acest nou scrutin are loc la aproape trei luni după alegerile municipale din 31 martie, câştigate la Istanbul de o personalitate importantă a opoziţiei Ekrem Imamoglu. Acesta l-a învins cu o diferenţă mică de voturi pe un apropiat al lui Erdogan, fostul premier Binali Yildirim, scrie Agerpres.

Rezultatul a fost anulat după ce Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (islamo-conservator) al preşedintelui Erdogan a înaintat mai multe recursuri. Respingând aceste acuzaţii, opoziţia denunţă „un puci împotriva urnelor” şi vede în acest nou scrutin „o bătălie pentru democraţie”.

Fiind mult mai important decât un scrutin municipal, votul din Istanbul are valoare de test pentru popularitatea lui Erdogan şi a partidului său, pe fondul unor mari dificultăţi economice cu care se confruntă Turcia. „Cine câştigă Istanbulul, câştigă Turcia”, are obiceiul să spună preşedintele Erdogan.

Pentru Erdogan, este vorba de a păstra un oraş de peste 15 milioane de locuitori, capitala economică şi culturală a Turciei, controlată de tabăra sa vreme de 25 de ani. Pentru opoziţie – de a-i aplica lui Erdogan prima înfrângere majoră din 2003 până în prezent.

Însă, potrivit analiştilor, indiferent care va fi rezultatul scrutinului de duminică, preşedintele Erdogan va ieşi slăbit: fie el va suferi o nouă înfrângere umilitoare, fie el va înregistra o victorie umbrită de anularea alegerilor în martie.

 

blank