lncendiu de proporții, la o fermă
Actualitate, Featured

incendiu de proporţii, la o fermă de lângă Bucureşti

Locuitorii din zona Periș-Corbeanca-Buftea-Otopeni au parte de un nou episod de poluare, în urma unui lncendiu de vegetație produs la Periș, la fosta fermă de porci. Focul se întinde pe o suprafață de aproximativ 7 – 10 hectare, iar pompierii acționează cu 10 autospeciale de stingere.” Cei din zonele afectate au primit și un mesaj RO-ALERT de avertizare.

lncendiu de proporții, la o fermă de lângă București

Ferma de porci abandonată din apropiere de Bucureşti dă din nou peste cap senzorii de poluare. Este a doua oară în numai câteva luni când vegetaţia din zona respectivă ia foc şi provoacă un miros îngrozitor în localităţile din nordul Capitalei.

10 autospeciale de pompieri se luptă la această oră cu flăcările

De data aceasta au fost trimise acolo 10 autospeciale de pompieri la incendiu care la această oră se luptă cu flăcările. Totuşi, oamenii care locuiesc în satele din jur spun că mirosul se simte şi în zilele în care acolo nu e niciun incendiu şi au cerut în repetate rânduri Gărzii de Mediu să investigheze.

Solicitările lor au fost însă ignorate sau li s-au dat răspunsuri care nu aveau nicio legătură cu realitatea.

Locuitorii din zonele afectate au răbufnit și pe rețelele sociale după ce fumul înecăcios le-a cuprins casele.

”Am vorbit cu cei de la Poliția Locală și am înțeles că mirosul vine de la Periș, aceeași sursă nenorocită de acum câteva luni”, scrie un localnic.

”Din somn am simțit că miroase îngrozitor. Chiar mă bucuram de o seară răcoroasă”, spune un altul. 

”Problema adevărată nu este mirosul. Problema gravă este cât de dăunătoare sănătății sunt aceste substanțe pe care nu avem încotro decât să le respirăm nenumărate nopți la rând. În special în perioada asta în care bolile respiratorii trebuie evitate cu orice preț.

Nepurtarea măștii în zone publice este considerată zădărnicire a combaterii virusului. Dar intoxicarea forțată și repetată a mii de oameni printre care bătrâni, copii și bolnavi? Ăsta nu e caz penal?”, adaugă un altul.


blank