Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, la România TV, că vrea limitarea accesului străinilor la a cumpăra pâmânt din România şi că legea vânzării terenurilor este în dezbaterea Camerei Deputaţilor, urmând să fie adoptată.

„Au spus agricultura României este praf, e înapoiată, nu avem şanse, hai să vindem şi terenuri. Avem legea vânzării terenurilor în Camera Deputaţilor, o vom adopta Asta înseamnă că vreau să limităm accesul străinilor la a cumpăra pâmânt din România. Foarte bine, să cumpere, dar să se stabilească aici”, a spus preşedintele PSD.

El a precizt că, în cazul celor care deja au cumpărat, nu se mai poate face nimic, dar procesul trebuie oprit.

Citeste si...  Mitul euro pe piata din România, pus la pămant de un oficial BNR

„Să stopăm, că procesul acum a început să se subţieze, pentru că noi, ridicând foarte mult agricultura, oamenii nu mai vor să-şi vândă terenurile pentru că au început să aibă venituri din agricultură. Pentru că nimic nu a fost întâmplător, agricultura pusă la pământ. Un om care avea un hectar, douâ, cinci hectare spunea: „Mai bine îmi iau acum nişte bani şi îi folosesc decât să îl ţin pe ăsta că oricum nu am cu ce să-l muncesc, nu mă ajută nimeni”, a explicat Liviu Dragnea.