În cea mai recentă postare de pe contul său de Facebook Liviu Dragnea președintele PSD povestește despre așteptările domniei sale din perioada în care a avut funcția de ministru al dezvoltării. Cunoscând nevoile fiecărei comunități în parte și dorind satisfacerea lor, domnul Liviu Dragnea a imaginat PNDL.

La vremea respectivă, pentru gândirea sa vizionară, mulți au spus că nu există șanse de reușită ale acestei inițiative. Timpul însă a demonstrat contrariul și rezultatele sunt grăitoare.

Un nou instrument la îndemâna primarilor

Începând cu ziua de astăzi Fondul de Dezvoltare și Investiții permite primarilor să dezvolte comunitățile pe care le administrează și să investească în unități de învățământ, în clinici și spitale. Localitățile se vor moderniza prin asfaltarea drumurilor și prin asigurarea unei rețele funcționale de apă curentă și canalizare. Gazele naturale și alimentarea cu energie electrică nu vor mai fi nici ele o problemă. De asemenea, nu au fost uitate nici locașurile de cult sau clădirile care necesită reabilitare.

Pentru a beneficia de banii necesari modernizării așezărilor pe care le administrează, primarii sunt solicitați să se prezinte la București cu doar două documente și vor primi fondurile de care au nevoie pentru comunitate.

Există un fond de 10 miliarde de euro la dispoziția primăriilor și altor organe competente și responsabile pentru dezvoltarea diferitelor comunități. România merită mai mult, iar acum dispune și de fondurile necesare pentru dezvoltare. Restul depinde de implicarea noastră, a tuturor.

Citeste si...
Robert Negoiță afirmă că a avut discuții cu toate partidele, inclusiv cu PNL