Actualitate

LIVIA STANCIU TIPA CA PONTA FACE RELE!

Şefa ÎCCJ l-a urecheat pe Victor Ponta. Livia Stanciu s-a jelit că prin declaraţiile făcute la adresa procurorului ce s-a ocupat de dosarul Turceni-Rovinari, premierul Ponta a adus atingere independenţei, prestigiului şi credibilităţii justiţiei. Nu în mod direct, dar indirect s- a încercat subminarea autorităţii judecătoreşti.

livia-stanciu„Astfel de afirmaţii făcute de către un om politic de rang înalt şi mă refer la premierul României, şeful Guvernului României, este clar că au depăşit limitele admisibile ale unui limbaj politic. Prin astfel de afirmaţii se poate induce opiniei publice o idee total falsă în sensul că procurorii care instrumentează – şi aici nu mă refer numai la procurorii DNA, ci la toţi procurorii -, ar fi lipsiţi de imparţialitate, lipsiţi de independenţă. (…) S-a încercat de fapt acreditarea ideii că în instrumentarea cauzelor penale procurorii îşi desfăşoară activitatea într-un mod abuziv atâta timp cât faci precizarea că sunt fapte inventate. Sigur acest aspect, dacă într-adevăr ar fi real, se poate verifica, iar verificarea o face doar instanţa care este investită cu soluţionarea cauzei respective pentru că instanţa este unica în măsură să verifice legalitatea şi temeinicia rechizitoriului, deci a actului de trimitere în judecată a persoanei respective indiferent de funcţia pe care acea persoană o ocupă în stat”, a afirmat Livia Stanciu după şedinţa CSM.

blank