Aflata de ceva vreme in permanenta in prim planul vietii publice, Livia Stanciu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se află sub presiune publică în urma scandalului Rarinca – femeia acuzată că a şantajat-o pe şefa ÎCCJ, ţinută 6 luni în arest preventiv şi, ulterior, achitată. Deşi i se cere demisia din mai multe direcţii, politice şi nu numai, Livia Stanciu se pare ca nu va face pa placul celor care o vor cu orice pret „debarcata” ci ar urma să aibă parte de o retragere controlată, dar nu înainte de finalizarea mandatului în fruntea Curţii Supreme, de anul viitor.
 
judecatoarea-livia-stanciu
 
O retragere la termen a Liviei Stanciu ar potoli „setea de sânge” a contestatarilor şi ar face loc unei noi generaţii de magistraţi integri, care nu pot fi asociaţi cu fostul preşedinte Traian Băsescu, scrie ziarul Naţional. Însă de numele Liviei Stanciu rămâne legat aşa-numitul „Complet negru” de la instanţa supremă de judecată din România, în al cărui „palmares” se numără trimiterea după gratii a unor nume grele de politiceni, demnitari sau miliardari.
 
Cei care cer imperativ capul preşedintei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie uită probabil să ia în considerare că, oricine ar veni în fruntea instituţiei, lucrurile nu vor mai putea fi întoarse din mers şi „completul negru”, indiferent de cine va fi prezidat, va continua să dea pedepse tot mai mari în cazurile de corupţie.
 
Potrivit surse citate, cazul Rarinca şi contraactacul DNA ar putea avea un efect contrar celui pe care mizează contestatarii şefei ÎCCJ. În ultima vreme, se vorbeşte tot mai insistent de existenţa unui aşa-numit „nucleu dur” aflat chiar în inima Justiţiei, procurorii anticorupţie recunoscând că au mari dubii cu privire la unele achitări ale unor inculpaţi pe care ei considerau că i-au condamnat pe baza unor „dosare beton”.
 
După principiul tradiţional „unde dai şi unde crapă”, cazul Rarinca şi declanşarea scandalului monstru privind retragerea Liviei Stanciu ar putea avea o cu totul altă miza. Una mult mai mare şi mai ascunsă decât ocuparea unei funcţii de o anumită persoană…
Citeste si...  Klaus Iohannis a eliberat-o din funcţie pe Livia Stanciu