Sport

Liga Campionilor: Metz, capcana din sferturi pentru CSM Bucureşti

Dacă pierde meciul de sâmbătă cu Rostov, campioana României va avea o misiune infernală pentru calificarea în Final Four.

Şase campioane mondiale se află în lotul echipei franceze Metz, adversară cu care CSM Bucureşti s-ar putea confrunta în sferturile Ligii Campionilor în cazul unui eşec la Rostov, în ultima etapă a grupelor principale.

CSM Bucureşti a câştigat azi (29-24) meciul cu Midtjylland, dar rezultatul n-are nici o valoare în cazul în care „tigroaicele” nu vor reuşi să-şi menţină până la capăt locul secund în clasament. Sâmbătă, Cristina Neagu şi compania se vor deplasa în Rusia, pentru un meci crucial în vederea parcursului ulterior din Liga Campionilor. Calculele arată că CSM-ul trebuie să câştige sau să facă un egal cu cel puţin 22 de goluri contra formaţiei Rostov Don pentru a termina grupa pe locul doi. În această situaţie fericită, bucureştencele vor juca în sferturi cu Ferencvaros, iar manşa decisivă va fi acasă, un avantaj considerabil în handbal.

Lucrurile se schimbă însă radical în cazul unui eşec cu Rostov sau al unui egal cu goluri puţine. De pe locul trei în grupă, ar urma o „dublă” de foc cu franţuzoaicele de la Metz, ocupanta poziţiei a doua din cealaltă serie. La Metz sunt legitimate nu mai puţin de şase jucătoare care au câştigat Mondialul în 2017 cu naţionala din Hexagon, astfel că CSM-ul va avea mult de furcă. Mai mult, calificarea în careul de aşi al Ligii Campionilor nu se va decide la Bucureşti, ci în sala de la Metz, acolo unde va fi programat returul.

Clasamentul Grupei Principale 1

1. Györ       14p

2. CSM       13p

3. Rostov    13p

4. Nykobing 5p

5. Krim       5p

6. Midtjylland  4p

Programul ultimei etape (sâmbătă, 10 martie)

Rostov – CSM

Györ – Krim

Midtjylland – Nykobing

blank