Iulian Dumitrescu a demisionat de la conducerea grupului PNL din Senat şi va fi înlocuit de Florin Cîţu.

Liderul liberal Ludovic Orban declarat că existenţa unor diferenţe de opinie de-a lungul timpului nu înseamnă că există conflicte. „Decizia domnului Iulian Dumitrescu de a se retrage de la conducerea grupului parlamentar de la Senat este o decizie care îi aparţine, pe care a luat-o în urma unei discuţii pe care a avut-o cu mine, iar ideea retragerii domniei sale de la conducerea grupului parlamentar din Senat nu înseamnă o dezangajare a domnului Dumitrescu, ci înseamnă o consacrare mai serioasă asupra exercitării atribuţiilor extrem de importante pe care le are în partid şi anume atribuţia de prim-vicepreşedinte a PNL pe relaţia cu mediul de afaceri şi societatea civilă şi, de asemenea, funcţia de preşedinte al uneia dintre cele mai puternice organizaţii a partidului – şi anume filiala PNL Prahova. Decizia a fost luată de comun acord. Este o decizie prin care domnul Dumitrescu va aloca mai mult timp şi mai multă energie pentru întărirea relaţiilor cu mediul de afaceri şi cu societatea civilă”, a declarat Orban.

În ceea ce priveşte existenţa unei relaţii conflictuale cu Dumitrescu, Orban a afirmat că existenţa unor diferenţe de opinie de-a lungul timpului, în funcţie de anumite situaţii, de anumite poziţii, asta nu înseamnă că există conflicte. „Putem avea păreri diferite şi să colaborăm extrem de bine, aşa cum cred că eu am arătat ca şi preşedinte al PNL că am disponibilitatea de a coopera cu oricine pune osul la treabă pentru PNL”, a precizat Orban.

El a afirmat că propunerea sa de lider, pe care a discutat-o şi cu Dumitrescu este Florin Cîţu. „Readuc aminte că eu am avut o viziune instituţională în momentul în care am propus candidatura domnului Iulian Dumitrescu care fiind prim-vicepreşedinte al partidului a vrut să asigure o legătură extrem de bună între Biroul Executiv şi grupul parlamentar de la Senat, exact cum a fost şi în cazul grupului parlamentar de la Cameră. Şi în cazul acestei propuneri, domnul Florin Cîţu este vicepreşedinte economic al PNL şi cu siguranţă va prelua aceeaşi misiune de a asigura o foarte bună legătură între Biroul Executiv şi grupul parlamentar de la Senat”, a susşinut liderul PNL.