Politic

Liberalii calcă în picioare principiul impus de Klaus Iohannis

Actualul președinte, Klaus Iohannis, le-a impus liberalilor un principiu foarte clar: se încearcă preluarea guvernării, dar nu prin intermediul traseiștilor. Cei din PNL au ”uitat” de acest principiu și deja au reprimit în partid 3 parlamentari fugiți la Tăriceanu, iar în subterane negociază cu parlamentarii de la UNPR.

media-142450774448725100

Nu vom primi traseişti politici ca să facem majorităţi”, anunța co-președintele PNL, Vasile Blaga.

La rândul său, Klaus Iohannis, pe vremea când încă era lider al PNL, anunța că nu se primesc traseiști:”Răspunsul este public, îl transmit oricui a crezut că este mai bine în alt partid. Să fie sănătos şi să rămână acolo.„, a declarat Klaus Ionhannis.

Ei bine, între timp ce pare că liderii PNL s-au răzgândit. Avem deja 3 cazuri de parlamentari PNL, plecați la PLR, care au fost reprimiți în PNL: Titus Liviu Pașca, Florin Secară și Mihai Tararache.

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, recunoaște că a încercat ușa la UNPR și nu neagă posibilitatea ca parlamentari fugiți la Tăriceanu să fie reprimiți în PNL. Prezentă în cadrul unei conferințe de presă, Alina Gorghiu a fost asaltată de jurnaliști cu întrebări pe tema traseismului.

La întrebarea clară: ”Primește PNL traseiști în partid?”, Gorghiu s-a ridicat și a părăsit conferința de presă. Urmăriți mai jos dialogul dintre Gorghiu și jurnaliști:

”A.G. Ce vreți să vă răspund, că au fost discuții? Da, reiterez că au fost discuții și unii dintre colegii dintre colegii de la UNPR au spus că vor susține o moțiune de cenzură. Vă dați seama că este impropriu să vă dau numele acum, ar fi nepotrivit față de domniile lor, din moment ce domnul Oprea i-a băgat în ședință și le-a cerut declarații publice că nu vor colabora cu dușmanul din opoziție.

Toate discuțiile pe care le-am făcut cu UNPR, toate discuțiile cu colegi de la PSD, să știți, n-au fost deloc în sensul în care le-am propus să vină la noi pentru a vota programul de guvernare. Absolut toate discuțiile au fost pentru a sprijini o majoritate parlamentară și au fost și vor fi inclusiv discuții care se vor purta.

R. Asta înseamnă că nu veți face înscrieri sau reînscrieri în partid?

Cu parlamentari? Vorbiți de parlamentari? Nu știu ce înseamnă reînscrieri, pentru că odată plecat, parlamentarul trebuie să se înscrie, nu să se reînscrie. Eu vă spun așa: principiul este și l-am spus public și eu, și domnul Blaga că încercăm să obținem o majoritate parlamentară. Nu mizăm pe negocieri de funcții în Guvern, nu mizăm pe negocieri de portofolii, atunci când încercăm să-i convingem pe colegii noștri din Parlament să sprijine programul nostru de guvernare.

R. Rămâne cum am stabilit, nu se primesc traseiști în PNL?

A.G. Mulțumim foarte mult”.

blank