Actualitate, Featured

Legăturile PSD-Dragnea-Teldrum și valiza din grădină

Valiza cu probe ajunsă în posesia jurnaliștilor de la Rise Project, care ar conține documente referitoare la Liviu Dragnea și la persoane apropiate acestuia, readuce în discuție legăturile liderului PSD cu firma Tel Drum.

Deși odată cu evoluția politică a lui Liviu Dragnea s-a speculat că ar controla societatea, iar contractele obținute de firmă în Teleorman și in alte județe s-ar datora influenței lui, liderul PSD a negat în permanență.

Problemele lui Liviu Dragnea cu justiția au început odată cu referendumul din 2012 și au dus, treptat, către afacerile pe care le-ar fi făcut prin intermediul firmei Tel Drum.

În septembrie 2012, liderul social democrat este pus sub învinuire pentru infracțiuni electorale, iar câțiva ani mai târziu este găsit vinovat și condamnat, definitiv, la doi ani de închisoare cu suspendare.

Deși în spațiul public au fost mai multe voci care au cerut anchetarea lui Liviu Dragnea în legătură cu posibile infracțiuni la fraudă la bugetul public prin Tel Drum,  procurorii nu au dovedit că firma ar fi controlata de Liviu Dragnea.

Dragnea, Tel Drum și valiza de pe câmp

Sâmbătă, jurnaliștii de la Rise Project anunțau că au intrat în posesia unor probe pe care DNA nu le-a găsit la perchezițiile de la Tel Drum. Toate, într-o valiză găsită de un sătean din Teleorman și înmânată unei surse a Rise Project din județ.

 

Jurnaliștii spun că valiza conține un hard negru cu 63 GB de conținut din computerul unui om important de la Tel Drum, mii de facturi, acte constitutive de firme-fantomă, extrase de cont sau documente ale unor interpuși, 54.710 mailuri + atașamentele de pe adresa de serviciu, o tabletă din 2010 care i-a aparținut directorului general Tel Drum, Petre Pitiș, și peste 1000 de fotografii din excursii exotice cu anturajul, întâmplări din firmă și momente de familie.

Luni, jurnaliștii au continuat seria dezvăluirilor, arătând că informațiile provin din computerul Nicoletei Pene, directorul comercial al Tel Drum.

Nicoleta Pene a gestionat detaliile financiare, nu doar ale Tel Drum, ci și ale unor firme ce aparțineau unor apropiați ai lui Liviu Dragnea. Unul dintre documentele prezentate este un mail trimis de Valentin Dragnea, fiul liderului PSD, lui Petre Pitiș, în care îi cere bani pentru a își tuna  mașina.

„Dacă sunt mailuri între ei, să fie sănătoși amândoi, să le explice”, a spus Liviu Dragnea referitor la această informație.

De asemenea, in valiză ar fi fost un plan al unei case a lui Liviu Dragnea.

 

„Există niște instituții ale statului de drept din Româniai, respectiv DNA, prietenii dvs, care trebuie să investigheze. Eu nu am nicio legătură. Poze cu mine sunt foarte multe, nu mă interesează cum au ajuns acolo. Tel Drum sau nicio altă companie nu mi-a plătit ce s-a realizat în casa mea. Nu am niciun majordom. Ce releveu? Am înțeles că acolo e vorba de schița unei clădiri foarte mari. Nu am așa ceva”, a replicat liderul PSD.

Liviu Dragnea a susținut că nu a mai vorbit cu directorul general al Tel Drum de 10-15 ani.

Revenind la cea care gestiona banii Tel Drum, informațiile Rise Project arată că mama Nicoletei Pene, pensionară, făcea parte din acţionariatul unei firme înfiinţate în septembrie 2015. Două luni mai târziu, societatea respectivă, administrată de cumnatul lui Petre Pitiș, Dan Balcaru, avea tranzacţii de milioane de euro cu Tel Drum. Mama Nicoletei Pene ar fi virat periodic zeci de mii de lei către o firmă de asigurări din Râmnicu Sărat, condusă de Mugurel Gheorghiaș, cercetat în dosarul TelDrum, alături de Liviu Dragnea şi Petre Pitiş. Fiica sa, Ioana Gheorghiaş a fost numită în iunie anul acesta consul general la Torino.

Directorul adjunct al companiei Tel Drum, Florea Nedea, spunea că dacă datele sunt adevărate acestea provin de la o persoană care a avut acces la ele.

„Nu am văzut nimic, am fost plecat zilele astea. Unde zic ei că au găsit valiza? La un țăran? (râde). Dar să știți de la mine, dacă zic că au găsit fotografii în format fizic, atunci astea sunt povești. Dacă erau în format electronic e posibil să fie. Pe mine m-a sunat vineri cineva de la Rise Project și m-a întrebat dacă sunt în Brazilia. I-am zis că pot fi monitorizat pe GPS și gata. Dar ce să vă spun eu… Mie mi se pare dubios. Cineva vrea să ațâte focul sau cel puțin așa pare. Nu știu de unde provin, dar dacă sunt adevărate, atunci nu poate fi decât cineva din Tel Drum, care a avut acces la documentele și fotografiile noastre. O să ne dăm seama după cine apare în poze. Sigur că e cineva din Tel Drum în spatele scurgerii de informații. O să mă întâlnesc cu colegii să vedem dacă ei au informații și ce putem face. Eu am fost plecat zilele astea și chiar nu știam de valiză”, a spus Nedea pentru Mediafax.

„În conformitate cu practica de comunicare a Direcției Naționale Anticorupție, care vine în întâmpinarea interesului opiniei publice, asigurând informarea corectă și completă și luând în considerare dispozițiile Ghidului de comunicare între justiție și mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482 din 1 iunie 2012, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573 din 6 mai 2014 și nr. 1376 din 17 decembrie 2015, existența unor date care să poată face obiectul unei comunicări publice referitoare la aspectele menționate de dvs. ar determina mediatizarea acestor aspecte. În acest moment, nu există date care să facă obiectul unei comunicări publice cu privire la aspectele menționate de dvs. în solicitare”, este răspunsul DNA la solicitarea STIRIPESURSE.RO de a comunica dacă există la dosar documentele prezentate de Rise Project.

Notă a SRI despre Tel Drum – Un flagrant eșuat

În 2013, în luna februarie, DNA a ratat un flagrant chiar la ușa ministerului Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea. Mai exact, ar fi fost vorba despre o notă a SRI legată de Tel Drum, fotografiată de un ofițer de poliție judiciară și transmisă unui secretar de stat din ministerul Transporturilor, Valentin Răducu Preda, spun procurorii.

„În partea introductivă a notei se face referire la Tel Drum SA, entitate apropiată martorului Dragnea Liviu Nicolae, beneficiar de avantaje financiare, urmare a unor activităţi frauduloase”, se arată în rechizitoriul DNA.

Preda l-ar fi contactat pe Dragnea, la acel moment vicepremier, însă acesta din urmă ar fi amânat întâlnirea pentru a doua zi. Când a ajuns la minister, procurorii l-au oprit pe secretarul de stat și l-au dus la DNA. Liviu Dragnea a fost martor în dosar, spunând că nu avea informații despre datele deținute de Valentin Preda.

Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării la acel moment și vicepremier, a fost martor în dosar, la fel ca și Sevil Shaidehh, fost secretar de stat, insa ambii au spus ca nu stiau ca Valentin Preda detine informatii referitoare la o anchetă care il viza pe liderul PSD.

„Martorul Dragnea Nicolae-Liviu a manifestat, însă, prudenţă, evitând să ia legătura direct cu inculpatul Preda Răducu-Valentin, tocmai cunoscând împrejurarea că acesta, într-o atitudine servilă, se află în posesia unui document clasificat. De altfel, precizarea şi justificarea unui ministru către angajatul său de la cabinet că va veni inculpatul Preda Răducu-Valentin cu documentele privind proiectul «Strategia Dunării», aşa cum a declarat la urmărirea penală, ridică semne de întrebare asupra credibilităţii martorului Dragnea Nicolae-Liviu, care a afirmat că nu ştia nimic despre cercetarea sa penală şi despre documentul clasificat”, arata judecatorii in motivarea primei sentinte din acest caz.

In mai 2017,  ofiețerul DNA Dan Manolachi a fost condamnat la 8 ani de inchisoare, de Curtea de Apel Bucurest, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi luare de mită, iar Valentin Preda la 6 ani de închisoare pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, trafic de influenţă şi complicitate la folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii. Sentinţa a contestată la Curtea Supremă, fiind in curs de judecare.

A avut protecție Liviu Dragnea?

Recent, Victor Ponta a explicat  că Liviu Dragnea ar fi fost informat de o persoană importantă din SRI că i se pregăteşte un flagrant, motiv pentru care operațiunea s-a oprit la Valentin Preda. Ulterior, Ponta şi Dragnea ar fi mers împreună la SRI pentru a cere socoteală cu privire la operaţiunea de flagrant, fostul premier afirmând că i se părea revoltător ca tocmai vicepremierul să fie vizat.

Victor Ponta a publicat fotografii care ar fi fost realizate in 2014, in care Liviu Dragnea aparea alaturi de George Maior, Florian Coldea, Laura Codruta Kovesi, Gabriel Oprea sau Vasile Dancu.

De altfel, Vasile Dancu este unul dintre apropiatii lui Liviu Dragnea, fiind un personaj agreat de toate partidele, despre care, in anumite medii, se spune ca ar avea legaturi puternice la varful SRI.

„Absolut toata lumea din PSD și din afara PSD stie foarte clar ca domnul Dragnea e Tel Drum. Nu era datoria noastră si nu puteam, eu, ca prim-ministru sa am dovezi, ca domnul Dragnea avea protectie. Dosarul de un an sta la dospit la DNA. A facut un circuit prin care banii publici de la Ministerul Dezvoltării se duceau la presedinti de CJ și apoi Tel Drum. S-a intamplat la toate guvernarile. Tel Drum a fost privatizată în 2003-2004, a crescut de la Teleorman unde a luat toate contractele, apoi la Constanta, la domnii Mazar se Constantinescu, Neamț, s.a, s-a făcut o caracatiță. De la Tel Drum s-au dus pe numele fiului lui Liviu Dragnea. E un caz de crimă organizata si coruptie pe care DNA nu a vrut sau nu a putut sa-l probeze. Sper ca in valiza sa fie ce ne-a lipsit, sa trecem de la ce stim si nu putem proba, la ceva ce putem proba. Un fost prieten al domnului Dragnea, nu sunt eu, probabil ca le-a colectionat mult timp”, a declarat, ieri, Victor Ponta la Digi24.

După condamnarea definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare in dosarul Referendumului, aflat în plină ascensiune, atât în fruntea partidului cât și în fruntea țării, Liviu Dragnea s-a ales cu un alt dosar, cel privind frauda de la DGASPC ca urmare a plății salariului pentru două angajate care lucrau de fapt la organizatia PSD din Teleorman.

În timp ce ÎCCJ judeca in prima instanta acest dosar, problemele in justiție ale lui Liviu Dragnea se inmulteau, insă, in paralel, sunt contestate instituții, precum și oameni cheie din sistemul judiciar.

Liviu Dragnea, anchetat pentru presupuse infracțiuni comise prin intermediul Tel Drum

Înainte ca Laura Codruța Kovesi să fie revocată, au fost deschise două anchete privind Tel Drum, in una dintre ele Liviu Dragnea fiind pus pus invinuire.

În 2017, firma Tel Drum a fost trimisă în judecată, alături de reprezentantii ei legali, Petre Pitiș și Mircea Vișan, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave. Ion Florian, reprezentant SC WFA Impex SRL, și Florea Neda, director generl adjunct al Tel Drum, sunt și ei judecati in acelasi dosar pentru  complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecințe deosebit de grave.

Potrivit DNA, Tel Drum a câștigat, în 2015, un proiect finanțat din fonduri europene, care ar fi trebuit implementat până la finalul anului. Sursa citată spune că procedura prin care TEL DRUM SA a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice a fost una simulată.

„Aceste documente cu conținut nereal au fost ulterior utilizate pentru acordarea sumei de 4.849.375 lei cu titlu de cheltuială eligibilă nerambursabilă (din fonduri europene și din bugetul național), sumă obținută pe nedrept de Tel Drum SA.

Practic, procedura prin care TEL DRUM SA a achiziționat stația mobilă de preparare mixturi asfaltice a fost una simulată. Ofertantul câștigător – firma WFA IMPEX SRL- este o firmă care are o relație de afiliere cu TEL DRUM, ea fiind interpusă între furnizorul utilajului și beneficiarul TEL DRUM cu unicul scop de a majora artificial prețul de achiziție a utilajului și, pe cale de consecință, de a majora suma nerambursabilă obținută de TEL DRUM SA”, explică procurorii.

Dosarul are la bază o sesizare a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor înregistrată la data de 16 mai 2017.  Cauza este inca in faza preliminara, la Tribunalul București.

Liviu Dragnea a fost pus sub invinuire pe 13 noiembie 2017 pentru  constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul.

În același dosar, Marian Fișcuci, apropiat al lui Dragnea și acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA este judecat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, Petre Pitiș fost consilier în cadrul CJ Teleorman, reprezentant al Tel Drum SA , pentru constituirea unui grup infracțional organizat,  evaziune fiscală, în formă continuată, complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul; Florea Neda, reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru  constituirea unui grup infracțional organizat,  complicitate la două infracțiuni de abuz în serviciu, cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. În același dosar sunt cercetați alți doi reprezentanți ai unor firme și trei foști functionari in CJ Teleorman.

Si acest dosar s-a format ca urmare a unei sesizari a OLAF, transmisa procurorilor in septembrie 2016, existând suspiciuni privind mai multe fapte, printre care obținerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanțări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri județene, legăturile lui Dragnea cu Tel Drum fiind făcute de procurori, insă nedovedite inca in fata unei instante de judecata.

DNA spunea că Liviu Dragnea a inițiat, in 2001, un grup infracțional organizat care „acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri, care ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni”.

Procurorii spuneau că Marian Fișcuci, apropiat al liderului PSD, a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA, acționând ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea în administrarea societății comerciale.

DNA arată că după privatizare, Tel Drum a fost transferată „din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a lui Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse”, mentionand ca in 2002-2005 firmei i-au fost acordate lucrari de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat.

Procurorii spun ca au fost create mai multe forme pentru a putea fi interpuse in procedurile de atribuire a contractelor publice, referindu-se si la ” obținerea în mod preferențial și fraudulos de finanțări din bugetul național, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, atât în cazul în care beneficiarul fondurilor era într-o primă etapă unitatea administrativ teritorială (care ulterior direcționa fondurile către Tel Drum SA) cât și în cazul în care beneficiarul fondurilor era în mod direct una dintre societățile comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat”.

DNA vorbeste si despre „facilitarea și intermedierea numirilor unor persoane fizice în funcții din cadrul administrației centrale, prin intermediul membrilor grupului infracțional organizat care administra Tel Drum SA”. In acest sens, surse judiciare sustine ca in urma perchezitiilor facute la firma au fost gasite dosare ale unor politisti care voiau sa avanseze.

„Conform înscrisurilor ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, membrii grupului infracțional organizat, propuneau și facilitau numirea în funcții publice a persoanelor cu care aveau relații apropiate (au fost ridicate însemnări olografe în care, fie erau indicate persoane care ar fi fost potrivite pentru ocuparea unui post de conducere în cadrul administrației centrale și care au fost numite ulterior în aceste posturi, fie erau indicate detalii cu privire la dorința unor persoane publice de a pune în funcție o persoană apropiată)”, explica procurorii.

„Furnizarea de fonduri pentru donatii pentru partid si asigurarea accesului la informatii confidentiale”, sunt alte acuzatii formulate de DNA in acest dosar.

Prejudiciul cauzat bugetului public este de 5.742.872 (diferența dintre devizul real prevăzut în proiect și devizul modificat), această sumă constituind un beneficiu necuvenit pentru firma câștigătoare, arata sursa citata.

Dosarul Belina: Din nou Liviu Dragnea și Tel Drum

Ulterior, o alta cauza, cea in care este judecata Sevil Shaidehh, pentru infractiuni privind insula Belina, il indica pe Liviu Dragnea ca fiind apropiat de firma Tel Drum.

Procurorii spuneau că Liviu Dragnea ” îşi invita personal apropiaţii pentru partide de pescuit sau doar pentru a se relaxa împreună într-un cadru natural, beneficiind de toate îmbunătăţirile aduse locurilor prin construcţii şi amenajări ilegale”.

Sorin Grindeanu sau Vasile Dâncu sunt printre cei care au mers la pescuit pe insulă.

„Relaţia apropiată cu S.C. TEL DRUM S.A. este demonstrată tocmai de faptul că fără a fi titularul unui contract de închiriere a imobilului insula Belina, numitul LIVIU DRAGNEA îşi permitea să facă invitaţii, să descindă într-un cadru restrâns cu prieteni apropiaţi pentru activităţi recreative, să folosească bunurile mobile şi imobile din areal, comportându-se cel puţin ca un adevărat posesor”, spuneau procurorii.

„Nu în ultimul rând, arătăm că o parte din deplasările efectuate de către numitul LIVIU DRAGNEA pe Insula Belina s-au realizat cu elicopterul, astfel cum rezultă din procesul verbal din data de 20.10.2017, iar în anul 2016, pe insulă, s-a realizat un heliport, funcţional, dar neautorizat de către organele abilitate. (..) Din cele expuse, reiese încă o dată faptul că numitul LIVIU DRAGNEA se comporta cel puţin ca un adevărat posesor al imobilelor, din moment ce el era principalul beneficiar al zborurilor cu elicopterul în zona insulei Belina, iar apariţia heliportului vine practic să deservească descinderilor sale în zonă”, se arată în rechizitoriul prin care Sevil Shhaideh a fost trimisă în judecată în dosarul Belina.

„Inculpații au creat un folos S.C. TEL DRUM S.A., societate ai cărei administratori, după cum s-a arătat, sunt cel puţin cunoştinţe cu numitul LIVIU NICOLAE DRAGNEA, care, în calitate de fost președinte al C.J. TELEORMAN și, la data faptelor, vicepremier şi ministru al D.R.A.P., a fost, în diferite intervale de timp, superiorul funcționarilor publici implicați, iar prin relația apropiată faţă de S.C. TEL DRUM S.A. ar fi putut fi direct interesat de folosința celor două imobile, insula Belina şi braţul Pavel, de unde şi vizitele întreprinse”, spun procurorii.

blank