Este oficial – în ciuda presiunilor venite din mai multe direcții, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a fost distins cu premiul Speranța al Societății Timișoara. „În apărarea justiției independente: procurorii în alertă”.

Augustin Lazăr le cere procurorilor să candideze la functia de procuror general

„În urmă cu trei ani, când am fost numit procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, mi-am asumat public soluționarea așa-ziselor dosare istorice. La 1 august 2017 procurorii au soluționat cauza denumită generic , în iunie 2018, procurorii militari au finalizat dosarul Mineriadei. În aprilie 2019, la aproape trei decenii de la evenimentele din 1989, secția Parchetelor Militare a înaintat instanței de judecată rechizitoriul în cauza cunoscută generic drept . Dosarul cauzei cuprinde 3.330 de volume, o muncă impresionantă a procurorilor militari. Soluțiile emise sunt dovezi de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989 și dovezi de responsabilitate pentru educația generațiilor tinere. Datorăm soluționarea dosarelor istorice unei echipe de procurori militari cu experiență, conștiință, numeroși dintre ei de la Timișoara. (…) Din Timișoara le mai transmit colegilor procurori mesajul să-și asume sarcina și răspunderea de a candida în viitorul mandat de procuror general, de a continua proiectele începute. Doresc să vă mulțumesc pemtru distincția acordată”, a spus Augustin Lazăr la Timișoara, conform deBanat.ro.

Citeste si...  Andrei Tinu îşi face intrare la guvernare?!