Featured, Showbiz

Laura Bretan a fost discriminată de activiștii LGBT

Platforma Medium încearcă să demonteze ideea că Laura Bretan ar fi fost discriminată de activiștii ideologiei LGBT în finala națională a competiției Eurovision. Se transmite ideea că, de fapt, totul ar fi o mare conspirație a „cepefiștilor“ și a „rușilor“. Să vedem cum stau, de fapt, lucrurile.

blank

Care sunt faptele, în ordine cronologică
Doi activiști LGBT sunt cooptați în juriu la TVR; juriul e cunoscut de la finalul anului trecut. Acești activiști văd inițial clipul Laurei Bretan și spun că e cel mai bun din concurs, că e un clip la nivel internațional, că e exact genul de material care poate câștiga finala Eurovision. Aceiași doi activiști văd tot în aceeași etapă preliminară clipul care a câștigat în cele din urmă finala națio­nală și zic meh, mediocru, nu e mare lucru de capul lui.

O lună mai târziu, clipul Laurei Bretan e depunctat de la MAXIM (adică 12 puncte) la 6, respectiv 4 puncte, de AMBIII activiști LGBT. Tot o lună mai târziu, clipul ăla care era „meh“ – adică pe la 4 sau 6 puncte – primește 12 puncte; de la AMBII activiști LGBT.

Între timp, este repostat pe YouTube clipul Laurei de la Referendum (de către un activist LGBT numit Erik Kruger), iar Laura Bretan este acuzată de „homofobie“. Cei doi activiști recunosc că AU PRIMIT acel clip înainte de jurizare, dar spun că nu s-ar fi uitat la el, „ca să rămână imparțiali“.
La jurizare, cei doi activiști își schimbă RADICAL părerea, atât în cazul piesei Laurei (depunctată drastic), cât și în cazul piesei care câștigă în cele din urmă (supralicitată drastic).

Erik Kruger postează următorul mesaj victorios pe YouTube: „We did it, guys!“. Kruger a spus că cei doi jurați internaționali au pedepsit-o pe Laura Bretan pentru că o persoană homofobă nu are ce să caute la Eurovision. „The gays won again! We are strong and, as Conchita said in her winning speech, We are unstoppable!“

În interviul de pe Medium, cei doi se justifică arătând că unul dintre ei ar mai fi făcut așa și cu o altă piesă, în 2017, și că de vină e diferența dintre felul cum suna piesa în studio și varianta LIVE. Totuși, în 2017 nu a fost vorbă de o schimbare atât de radicală – și era vorba doar de o piesă, nu de DOUĂ; și de un jurat, nu de DOI; cu modificări la fel de radicale, ÎN ACELAȘI SENS.

Tot în interviul de pe Medium, unul dintre activiști pare să se justifice în mod excesiv, spunând că a fost crescut într-o familie baptistă. Or, acest fapt este irelevant în discuție; în plus, să afirmi că ești „creștin LGBT“ sau „baptist LGBT“ este o mare ipocrizie – ca să nu spun, fariseism.

Platforma Medium (o platformă asumat-progresistă) speculează că Erik Kruger are un singur videoclip postat pe YouTube (cel al Laurei Bretan, de la Refe­rendum), și că ar reprezenta, așadar, un cont fictiv. Acesta pare, într-adevăr, singurul element chestionabil – care merită investigat mai amănunțit. Și este elementul pe care Medium își construiește, în fapt, întreaga poveste. Dar Medium nu adâncește acest element, ci speculează nefondat, pe baza lui, că mesajul lui Kruger ar fi o manipulare orchestrată de CPF și de Rusia – deoarece clipul ar fi fost clonat și pe un site rusesc (în subsidiar ne putem întreba: dacă Medium speculează că Kruger ar fi fost inventat de „cepefiști“, ce ne-ar împiedica să speculăm că acel clip n-ar fi putut să fie clonat pe un site rusesc de activiști LGBT, sau chiar de Medium?).

Narațiunea lansată de Medium am mai auzit-o la Re­ferendumul pentru Căsătorie (Referendumul ar fi fost un instrument de soft power rusesc, iar apărarea familiei naturale și a căsătoriei ar fi servit intereselor… Rusiei). Medium mai citea­ză și Adevărul ca fiind o platformă conservatoare (sau rusofilă?), din categoria Sputnik, EVZ și ActiveNews; impresie total falsă – Adevărul este o platformă asumat progresistă.

Medium mai speculează că „gay-ii nu vorbesc așa“ (precum Kruger) – de ce, pe baza căror argumente? Dar, în același timp, speculează că ar fi tipic pentru „cepefiști“ să construiască activiști LGBT falși, precum Kruger – de ce, pe baza căror dovezi? Există vreun precedent demonstrabil – unul singur, care poate să fie susținut cu dovezi?

În plus, Medium nu pomenește nimic despre miile de cazuri cunoscute și documentate în care oameni care au apărat familia naturală au căzut victime discri­minării și linșajului ideo­logiei LGBT. Unul dintre cazurile cele mai cunoscute (dar deloc singular) este cel al CEO-ul gigantului interne­tului Mozilla și inventatorul limbajului JavaScript, Brendan Eich, a fost forțat să demisioneze, în 2014, după ce diverse grupuri pro-LGBTQ au declanșat o campanie virulentă de denigrare pu­blică. Tot ce a făcut Brendan Eich a fost să susţină printr-o finanţare minimală (de 1.000 de dolari), în calitate de persoană privată, căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Așadar, întreaga „narațiune“ a Medium este scoasă din context.

În sfârșit, activistul Erik Kruger nu este singurul care a salutat și sărbătorit sancționarea (DISCRIMINA­REA) „homofobei“ Laura Bretan în finala Eurovision. Mult mai vizibil, sancțiunea „homofobei“ Laura Bretan a fost sărbătorită, cu surle și trâmbițe, de platforma Vice. Care a scris, imediat după finală, un articol cu titlul „M-am uitat la finala națională a Eurovision ca să văd cum pierd homofobii“ (cu referire explicită la Laura Bretan). Identitatea celor de la Vice dincolo de orice îndoială – nimeni nu poate să suspecteze că Vice e finanțată de „cepefiști“ sau de „ruși“. Nimic nici despre acest „mic amănunt“ în materialul de pe Medium.

Scopul propagandei manipulatoare nu este neapărat să îi facă pe privitori să creadă varianta propagandei. Scopul manipulării este să lanseze niște argumente cu APARENȚA verosimi­lității. Privitorii vor avea imaginea a două părți care arată cu degetul una spre cealaltă, lansând argumente care au, ambele, aparența verosimilității. Astfel încât unii dintre privitori SĂ NU CREADĂ varianta adevărată. Și să arunce astfel întreaga discuție în relativism – și în post-adevăr.

Este Eurovision un concurs LGBTQ?
„În vest, Eurovision este o competiție cu mulți participanți din comunitatea LGBT“, a scris, după aflarea rezultatului, Platforma Vice. Aerul flamboaiant, culorile, spectatorii care călătoresc oriunde e competiția sunt în bună măsură gay și ar fi fost jalnic pentru România să o trimită în asemenea mediu pe adolescenta homofobă. Ce avea Laura Bretan de transmis prin limbajul universal al muzicii, ca homosexualii să se întoarcă pe calea cea dreaptă a creștinătății? Nu mai spun că, în contextul activismului ei, și titlul me­lodiei ei („Dear Father“) poate căpăta valențe bizare.

Așadar, platforma Vice ne arată că Eurovision este un concurs dominat de comunitatea LGBT – în fapt, este un concurs al comunității LGBT. Există argumente pentru a susține acest punct de vedere?

Primul câștigător transgender al Eurovision a fost interpretul (interpreta) israelian(ă) Dana International, în 1998. Dana International a participat, pentru prima oară, la preselecția națională din Israel în 1995, unde a ieșit pe locul al doilea. În 1998, la Birmingham, Dana a câștigat concursul Eurovision; participarea ei la concurs a fost aspru criticată de mediile conservatoare din Israel. Dana a prezentat victoria ca pe o modalitate de afirmare și chiar de „celebrare“ a identității ei transsexuale: „Victoria mea din finală demonstrează că Dumnezeu este de partea mea.“

Mai târziu, The Guardian a scris că „victoria cântăreței israeliene a cimentat Eurovisionul ca pe un spațiu de celebrare pentru comunitatea LGBTQ din toată lumea“ și că victoria ei de la Eurovision a făcut ca „identitatea trans“ să devină mainstream.

Un alt moment de celebrare a fost victoria cântărețului austriac Thomas Neuwirth, cunoscut și sub numele de Conchita Wurst. Neuwirth folosește pronume masculine când vorbește despre el, dar pronume feminine când vorbește despre Conchita. Neuwirth a fost ales de ORF (postul național de radio și televiziune austriac) să reprezinte Austria în finala de la Copenhaga, din 2014. Apariția lui pe scenă a fost descrisă de New Statesman drept „cea mai queer apariție de până în acel moment“. Participarea lui Neuwirth a fost intens criticată de mediile conservatoare din numeroase țări – începând chiar cu Austria (dar și din Europa de Est și din Rusia). International Business Times și-a instigat cititorii să voteze pentru Conchita Wurst „ca să le dea peste nas homofobilor“, iar Spiked a declarat că Wurst a devenit un simbol „al tuturor lucrurilor care fac ca Vestul Europei să fie superior Estului“ și o armă în războiul cultural împotriva „bigoților și retrograzilor“ din toate țările europene.

Când și-a proclamat victoria, Neuwrith/Wurst a declarat: „Suntem uniți și suntem DE NEOPRIT“. Mai târziu, a confirmat că mesajul lui/ei se adresa politicienilor care se opun „drepturilor“ LGBT, și mai ales politicienilor din Rusia. Președintele Austriei, Heinz Fischer, a declarat că aceasta reprezintă o victorie „pentru diversitatea și toleranța din Europa“. Un post local de radio a difuzat piesa de 48 de ori, în continuu – pentru a „celebra“ victoria lui Wurst.

Printre participanții care au „celebrat“ identitatea LGBTQ la Eurovision se mai numără trio-ul „trans“ Sestre, din Slovenia (participare în finală, în 2002); interpretul Drag Queen, din Danemarca (participare în semifinale, în 2007); ansamblul Marija Serifovic, din Serbia, alcătuit din lesbiene „declarate“ (participare în finală, în 2007); Krista Siegfrids din Finlanda, care a militat deschis, pe scenă, pentru legalizarea „căsătoriei“ homosexuale în Finlanda (participare în finală, în 2013); Vaidas & Monika din Lituania, ai căror însoțitori au pus în scenă niște săruturi „gay“ (participare în finală în 2015); Ryan O’Shaughnessy din Irlanda – un acti­vist „straight“, militant pentru „drepturile LGBT“ (participare în finală, în 2018). Franța a trimis la Eurovision în acest an un musulman homosexual de 19 ani, Bilal Hassani, care a câștigat selecția cu piesa „Roi“ (Rege – în traducere).

O punere în scenă plătită din bani publici
Revenind la finala din România din 2019, tot acest concurs cu juriu „imparțial“ a fost plătit de TVR din bani publici. Doar participarea la finala internațională va costa 100.000 de euro, plătiți din banii contribuabilului. În plus, fiecare eveniment, fiecare semifinală Eurovision a costat. Spre exemplu, semifinala de la Arad a costat 300.000 de lei, plătiți din bugetul CMCA. Adică tot din bani publici. În ceea ce privește banii pentru juriul internațional homofil – și acest juriu a fost plătit probabil din bani publici, însă nu există o transpa­rență; nu știm cu cât au fost plătiți acești jurați ca să o marginalizeze, sancționeze și discrimineze pe Laura Bretan.

Ceea ce se întâmplă pare ireal. Am putea spune că niște activiști homosexualiști au sancționat, marginalizat și discriminat o copilă talentată pentru convingerile ei; iar alți activiști au încercat să arunce, apoi, un ecran de fum peste acest gest. Activiștii din juriul internațional fuseseră aduși acolo chiar de Televiziunea Națională, pe care o costă sute de mii de euro participarea la acest concurs. Competiție denumită chiar de Vice „un concurs în mare măsură LGBTQ“.

blank