Cultura, Stiri

Latina este o limbă românească străveche

Sigur, este un pic cam greu de digerat o asemena informaţi după ce sute de ani toată lumea a spus că româna provine din latină.

1Totuşi, declaraţia că lucrurile au stat taman invers, că latina cultă s-a dezvoltat din limba română străveche, vine de la Miceal Ledwith, confident al Papei Ioan Paul al II-lea şi omul care a avut acces la toată biblioteca secretă a Vaticanului.
Într-un interviu acordat postului de televiziune TVR Cluj, în decembrie 2012, Miceal Ledwith, fost consilier al Papei Ioan Paul al II-lea, unul din oamenii care au avut acces la cei 230 de kilometri de rafturi cu arhivă a Bibliotecii Vaticanului, fost membru al Comisiei Teologice Internaţionale – al cărui şef era Joseph Ratzinger, viitorul Papă Benedict al XVI-lea – a făcut o declaraţie şocantă:

“Chiar dacă se ştie că latina este limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba română este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba română, sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers. Cu alte cuvinte, nu limba română este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă românească. Aşadar, vreau să-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale (limba latină – n.r.).” Această declaraţie o puteţi vedea în înregistrare .

 

România, „Grădina Maicii Domnului”
Cu alte cuvintem teoria conform căreia romanii au cucerit o parte din Dacia, iar dacii, inclusiv cei din teritoriile necucerite de Roma, şi-au abandonat limba strămoşilor lor şi au început să vorbească o latina, este falsă. Conform declaraţiei lui Ledwith, la întâlnirea lor cu romanii, dacii nu au avut nevoie de translatori: vorbeau deja limba din care se născuse cândva chiar latina. În acest caz, nu mai vorbim despre români ca despre un popor nou, ci unul mai vechi decât latinii.

Menţionăm că Miceal Ledwith este o personalitate irlandeză care nu are interese personale în România şi că Papa Ioan Paul al II-lea a spus, cu ocazia vizitei în ţara noastră, din anul 1999, că România este “Grădina Maicii Domnului”.
În această ordine de idei se pune întrebarea: ce ştiu cei de la Vatican iar noi nu ştim încă?
Genetic, nu ne-am schimbat de 5.000 de ani, suntem tot traci
Un studiu de paleiogenetică realizat între anii 2003 – 2006 a scos în evidenţă elementele de înrudire între popoarele care au locuit cândva în Balcani şi populaţiile actuale ale acestei zone. Rezultatul a arătat că, cel puţin genetic, am rămas traci, cu foarte puţine influenţe externe.

Cercetarea a făcut obiectul lucrării de doctorat a Georgetei Cardoş, cu sprijin financiar şi tehnic din partea Institutului de Biologie Umană şi Antropogie al Universităţii din Hamburg, Germania.

Studiul a avut la dispoziţie material osos din peste 20 de situri arheologice din România, de la un număr de 50 de indivizi aparţinând populaţiilor vechi: 22 din epoca bronzului, 28 din epoca fierului. Datele genetice obţinute au fost comparate cu cele ale românilor de astăzi.

Concluzia de bază a fost că între actuala populaţie a României şi populaţiile care au trăit pe teritoriul acestei ţări cu 2.500 – 5.000 de ani în urmă există o clară înrudire genetică, iar fondul de bază dovedeşte continuitatea şi legătura strânsă cu populaţiile vechi.

Mai mult: prin acest fond genetic străvechi, populaţia României se înrudeşte şi cu populaţiile Greciei şi ale Bulgariei, care s-au dezvoltat în spaţiul locuit cândva de traci, cu care s-au şi amestecat. Românii, prin fondul tracic, se mai înrudesc cu italienii din nordul peninsulei, dar nu au legături cu cei din sudul Italiei.

De aici s-a dedus că întemeietorii Romei au avut într-adevăr o rădăcină tracică, aşa cum menţioneză unele texte vechi.

 

blank