Featured, Sport

La un meci de Liga 2, Simona Halep a fost spectatorul surpriză

Tenismena Simona Halep a fost prezentă la meciul Metaloglobus-Farul Constanţa, disputat miercuri, în runda cu numărul 17 din Liga 2, scor 1-0, informează Mediafax.

Originară din Constanţa, Simona Halep a fost invitata fostului internaţional Ciprian Marica, în prezent patron al echipei Farul. Tenismena a primit un tricou personalizat al echipei constănţene, având inscripţionat cifra unu.

„La meciul de astăzi, avem un suporter special. Campioana noastră, Simona Halep! Cadoul nostru, un tricou personalizat pentru numărul 1″, a scris clubul FC Farul Constanţa, pe pagina de Facebook.

Farul Constanţa a pierdut meciul de pe terenul echipei Metaloglobus, disputat miercuri, în runda cu numărul 17 din Liga 2, scor 0-1. Viorel Lică a înscris în proprie poartă, în minutul 14.

Halep se află în vacanţă, după ce a încheiat sezonul 2019 pe locul 4 WTA. La ultimul turneu al anului, românca a fost eliminată în faza grupelor la Turneul Campioanelor.

blank