La Oradea se va construi un stadion modern, cu 16.291 de locuri
Featured, Sport

La Oradea se va construi un stadion modern, cu 16.291 de locuri

Consiliul Local de la Oradea a aprobat studiul de fezabilitate pentru noul complex sportiv din oraș.

Proiectul include și un stadion cu o capacitate de 16.291 de locuri: „În ultima ședință a Consiliului Local din acest mandat, azi, 12 Octombrie – Ziua Oradiei, a fost aprobat studiul de fezabilitate a viitorului Complex Sportiv.

Un nou stadion modern în România
Proiectat a fi construit pe strada Făgăraşului, între actualul amplasament al grădinii zoologice şi noua sală de sport aflată în construcție, complexul va cuprinde 3 obiective:

1. Stadionul cu 16.291 de locuri.
2. Piața de acces pietonal şi parcarea subterană de 150 de locuri.
3. Hotelul, zona de conferințe şi spa.

Valoarea estimată a complexului sportiv este de peste 45 milioane euro, plus TVA.
În perioada următoare vom susține proiectul în comisiile de specialitate tehnico-economice ale Companiei Naționale de Investiții și Ministerului Dezvoltării, în așa fel încât să se poată adopta hotărârea de guvern privind aprobarea indicatorilor acestei investiții.

Dacă totul merge bine, ne propunem ca la finalul anului viitor să avem un contract de execuție semnat pentru începerea lucrărilor”, se arată în mesajul postat pe Facebook de Ilie Bolojan, primarul din Oradea.

Recent s-a spus că întregul complex de la Oradea va costa între 20 și 40 de milioane de euro. CAO Oradea tocmai a promovat în Liga 3 și ar putea evolua în viitor pe noua arenă.


blank