Ne pregătim de cea mai lungă eclipsă a secolului! Eclipsa de Lună care va avea loc la noapte va fi totală timp de o oră şi trei sferturi, iar dacă adunăm şi timpul cât va fi parţială, ajungem la aproape 4 ore de eclipsă. Iată ce zodii vor fi afectate de „dispariţia” Lunii.

Spectacol sângeriu pe cer, cu o Lună eclipsată de umbra Pământului şi mai mică decât de obicei, cu Marte-Planeta Roşie în apropiere, în semnul Vărsătorului, opunându-se Soarelui din Leu, cu Axa Destinului activată! Avem aşadar toate premisele necesare cotiturilor radicale şi definitive în viaţa unor nativi, în special a acelora născuţi în prima decadă a zodiilor Vărsător, Taur, Leu, Scorpion şi Rac. Dar cum oricine are undeva în harta natală aceste zodii, bine ar fi să vă aruncaţi un ochi în casa respectivă şi să urmăriţi efectele! Energiile deja se simt, neliniştea deja s-a instalat la persoanele senzitive. Nativii din Leu până la Vărsător simt nevoia de a-şi exprima dorinţele inimii, iubirea, talentul, creativitatea în societate sau în cadrul grupului de care aparţin.  Trebuie să aducă plus-valoare unei colectivităţi mai mari, dar să nu impună mulţimii alegerile personale. Munca individuală îi va aduce pe unii în prim-plan, cu toate reflectoarele pe ei. Sfătuiesc, pentru următoarele luni, ca orice efort individual să fie de fapt parte dintr-un plan mai mare, al unei echipe. În sectoarele de Vărsător, nativii vor traversa provocări care sufocă mândria şi orgoliul, se pot simţi umiliţi de personalitatea puternică sau de dorinţa de a conduce a cuiva…e lecţia lor de viaţă…să rămână încrezători în forţele proprii, chiar dacă acum lasă ochii în jos!

Vărsătorii primesc o lecţie de viaţă

Acum apare elementul surpriză, care-l va obliga pe Marte să acţioneze şi să forţeze rezultatele a ceea ce tatonam de ceva vreme şi nu ieşea….vor fi bune, vor fi rele? – aceasta-i întrebarea. Posibil că undeva prin septembrie să primim şi răspunsul. Fiţi totuşi siguri că nu stau lucrurile chiar cum am dori noi, căci va interveni imprevizibilul. Pentru moment, câteva zile de acum încolo vă sfătuiesc să nu vă opuneţi la ceea ce se îndreaptă spre voi, să prindeţi din zbor şi să notaţi orice informaţie, să vă supuneţi circumstanţelor fără să luaţi decizii majore şi să urmăriţi practic toată situaţia din jur. Bineînţeles că nu recomand inactivitatea totală şi nimic nu trebuie să stea în calea ţelurilor stabilite… numai că e nevoie de răbdare, de aşteptarea momentului potrivit, de strategie şi organizare. În plus, nu ezitaţi să vă implicaţi, dezinteresat, în fapte bune, căci efectul Bumerang va funcţiona lunile următoare. Dozaţi-vă, atât efortul, cât şi distracţia până pe 29 iulie, stăpâniţi-vă exploziile emoţionale în aceste zile, aveţi grijă de sănătate şi nu vă expuneţi, nu faceţi excese, preveniţi stresul, întăriţi-vă imunitatea, evitaţi provocările, ieşiţi la aer sau practicaţi sport, eventual meditaţie, atunci când simţiţi că vă sufocaţi de neputinţă, nu invidiaţi, nu vă victimizaţi şi nu aveţi resentimente!

Citeste si...  PNL solicită sesizarea Comisiei de la Veneția pe tema legilor lustiției

Nu rata eclipsa! Mergi la Observator

Cea mai lungă eclipsă de lună a secolului (103 minute) care va avea loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, va putea fi văzută şi în România, dacă va fi senin, conform reprezentanților Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Aici, Luna va răsări la ora 20.37, intrarea în umbră a acesteia va începe la 21.24. Maxima eclipsei, când Luna se află cel mai aproape de centrul umbrei, se va produce la ora 23.22. Evenimentul poate fi văzut, prin aparate speciale, și de la Observatorul Astronomic, care va fi deschis între orele 21.00 – 03.00. 

10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Lună

  1. Luna e satelitul natural al Pământului, cu diametrul de 3.475 km, iar în noaptea asta se va afla la 407.000 km.
  2. Temperatura la nivelul satelitului este cuprinsă între -233° C şi 123° C.
  3. Luna s-a născut acum 4,6 miliarde de ani, adică la 50 de milioane de ani după formarea sistemului nostru solar.
  4. Luna a fost vizitată pentru prima oară în 1959 de o navetă fără om la bord, trimisă în spaţiu în cadrul Programului Lunar Sovietic. Prima misiune cu om la bord a fost Apollo 11, în 1969.
  5. Partea întunecată a Lunii este un mit, pentru că satelitul natural al Terrei se roteşte în jurul propriei axe în exact acelaşi timp în care se deplasează pe orbită în jurul Pământului. Partea „nevăzută” a fost observată doar cu ajutorul sondelor spaţiale. 
  6. Luna se îndepărtează de Terra cu 3,8 cm în fiecare an. Se estimează că va sta cu noi încă vreo 50 de miliarde de ani, când va orbita în jurul Terrei timp de 47 de zile, nu 27,3 ca acum.
  7. Gravitaţia de pe Lună este mult mai mică decât pe Terra, pentru că are o masă mai redusă. Asta înseamnă că suntem cu 16,5% mai uşori decât pe Pământ. 
  8. Pe Lună nu s-au plimbat decât 12 oameni, toţi bărbaţi şi toţi americani. Primul a fost Neil Armstrong, în 1969, şi ultimul Gene Cernan, în 1972.
  9. Luna nu are atmosferă şi de aceea a fost lovită de nenumăraţi asteroizi şi meteoriţi, salvând de multe ori Terra de la coliziuni fatale. Pe suprafaţa selenară nu se aude nici un sunet, din cauza lipsei atmosferei.
  10. În 1950, SUA au demarat un proiect secret în cadrul căruia intenţionau să detoneze o mega-bombă nucleară. Proiectul s-a numit „Project A119” şi a pornit de la nevoia de a demonstra forţa SUA în timpul Războiului Rece.
loading...