Actualitate, Featured

La nivelul UE, potrivit Acordului celor 27, s-a făcut plan de susținere de 500 de miliarde de euro

Miniştrii de finanţe din zona UE au ajuns la un acord, joi seară, privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania au ajuns joi seară la un acord asupra unui plan de sprijinire de 500 de miliarde de euro propus pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronaviruslui în zona euro, potrivit mai multor surse diplomatice.

Cele cinci ţări au ajuns la o înţelege în special asupra condiţiilor de acces la liniile de credit ale Mecanismului de Stabilitate EU (MSE), Olanda renunţând aparent la impunerea unor criterii economice specifice.

„Reuniunea s-a încheiat în aplauzele miniştrilor”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului.

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a salutat un „acord excelent” incluzând „500 de miliarde de euro disponibili imediat” şi „un viitor fond de relansare”.
uniunea europeana, acord, coronavirus, pandemie, consecinte economice, ministrii de finante, plan de sustinere

blank