Medical

La Constanța, epidemie de gripă. Până acum, 9 decese. Vezi ce a intrat în carantină

Epidemia de gripă a paralizat însuși Spitalul Județean din Constanța. Acesta aintrat în carantină. Accesul vizitatorilor este strict interzis după ce, în ultimele zile, 16 persoane au contactat infecții respiratorii și gripe severe.

Un număr de opt persoane au murit din cauza epidemiei de gripă în săptămâna 1-7 februarie, numărul total al celor decedați ridicând-se la nouă, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP.

Medicii spun că activitatea gripală evoluează cu intensitate medie, în focare locale (municipiul București) și cu cazuri sporadice în unele județe, morbiditatea prin infecții respiratorii acute fiind mai crescută decât în săptămâna precedentă, dar încadrându-se în intervalul așteptat.

La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS și pneumonii) a fost de 91.127, cu 14,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (106.551) și cu 1,7% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (89.591).

În săptămâna 1-7 februarie s-au înregistrat la nivel național 376 cazuri de gripă/ILI (cazuri compatibile cu gripa), comparativ cu 191 cazuri înregistrate în aceeași perioadă din 2015.

De asemenea, în săptămâna 1-7 februarie, s-au înregistrat 35 cazuri de infecție respiratorie acută severă (SARI), cu 18 mai multe față de săptămâna precedentă și cu 12 mai multe față de aceeași perioadă a sezonului anterior.

blank