Actualitate, Featured

La Bacău, trei persoane au fost arestate pentru trafic de minori, proxenetism și viol

Trei persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Bacău, fiind acuzate de trafic de minori, viol, proxenetism și exploatarea cerșetoriei. Cei trei bărbați vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

În 2017, unul dintre bărbați, în vârstă de 33 de ani, a acostat și determinat o fată de 11 ani, care fugise dintr-un centru social din Pașcani, să bea, apoi a întreținut relații sexuale cu ea și a convins-o să meargă cu el în Bacău.

„Ulterior, inculpatul a constrâns-o la raporturi sexuale și a obligat-o, de asemenea, ca în timpul zilei să cerșească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării, iar seara, să întrețină raporturi sexuale contra cost cu mai mulți bărbați pe care acesta i-a racolat”, se arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit procurorilor, după două săptămâni fata a scăpat de sub supravegherea bărbatului și a cunoscut o altă fată de 14 ani și pe concubinul acesteia, în vârstă de 20 de ani. Acesta a dus-o în Roman, unde a obligat-o să se prostitueze.

„Regimul de exploatare la care a fost supusă minora a luat sfârșit la data de 2.09.2017, atunci când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Neamț a depistat-o în timp ce încerca să atragă persoane de sex masculin cu care să întrețină relații sexuale contra cost, pe șoseaua de centură a municipiului Roman, în apropierea unei fabrici de pâine. În momentul înterpelării, minora și-a declinat identitatea și vârsta reală, fapt ce le-a prilejuit organelor de ordine publică constatarea că aceasta figura în bazele de date administrate de Ministerul Afacerilor și Internelor ca . Conform documentelor constatatoare întocmite la acea dată, minora a fost condusă la sediul Poliției Municipiului Roman și predată mai apoi lucrătorilor din cadrul Poliției Municipiului Pașcani”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

Cel de-al doilea bărbat reținut este concubinul fetei de 14 ani, din Roman, care ar fi obligat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale și să practice prostituția, iar după ce în martie 2018 aceasta ar fi născut a obligat-o să cerșească.

„La data de 22.07.2018, minora a fost depistată în parcarea unui supermarket din municipiul Roman, în timp ce apela la mila trecătorilor pentru a obține diferite sume de bani. Cu ocazia audierii mamei persoanei vătămate, aceasta a aratăt faptul că fiica sa a fugit de acasă în primăvara anului 2017, pe când avea doar 14 ani. Din acel moment, în ciuda opoziției sale, minora a întreținut o relație de concubinaj cu inculpatul”, susțin procurorii.

Cel de-al treilea bărbat reținut este acuzat că, în 2017, a recrutat o fată de 17 ani, pe care a dus-o la Bacău, unde până în februarie 2018 a obligat-o să se prostitueze și să cerșească.

„În legătură cu circumstanțele în care inculpatul a recrutat-o pe minoră, s-a reținut faptul că în cursul lunii mai 2017, atunci când persoana vătămată în vârstă de 17 ani era încă beneficiara unei măsuri de protecție, aflându-se în zona gării Iași Nord, sub influența vaporilor de prenandez, l-a întâlnit pe inculpat care i-a făcut promisiuni romantice și mai apoi a convins-o să-l însoțească în municipiul Bacău. Din acel moment, s-a aflat sub autoritatea inculpatului până în luna februarie 2018, când a reușit să fugă iar ulterior, la data de 4.03.2018, acesta a fost arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie”, se mai arată în comunicat.

Potrivit procurorilor, cei trei bărbați vor fi prezetați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

blank