La Azuga
Actualitate, Featured

La Azuga, un sportiv a murit sfâșiat de urs

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a fost găsit mort la doar câţiva metri de bârlogul ursului. Autorităţile cred că acesta ar fi fost atacat de o ursoaică cu pui. Tragedia s-a petrecut la Azuga, în apropiere de pârtie

Sportiv sfâşiat de urs. Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost dat dispărut duminică, atunci când a ieşit la alergat în jurul prânzului şi nu s-a mai întors. Tatăl său a fost cel care a alertat autorităţile.

Sportiv sfâşiat de urs în Azuga

Echipele de salvare împrună cu fratele bărbatul l-au căutat timp de 24 de ore. Trupul acestuia a fost găsit plin de zgârieturi, la 200 de metri de bârlogul ursului. Autorităţile cred că bărbatul de 39 de ani a fost atacat de o ursoaică cu pui.

„A dat fără să vrea de el. S-au văzut urme cum a sărit la vreo 2 metri, a alergat. Am văzut urme de urs și urme de pui și în perioada asta ursoaica trebuie să fete… Dacă era ursoaica cu pui, să își apere puii, a atacat”, a precizat Alexandru Bărtoiu, şef salvamont Azuga.

Locuitorii din zonă se tem că animalul ar putea ataca din nou.

„Din pacate animalul va trebui sacrificat sau pus in stricta izolare. Altfel o sa atace oameni din nou caci a prins gustul” a fost cineva pe reţelel de socializare.

Clipe de panică la Azuga! Un urs a încercat să dărâme gardul unei case! Cum a fost alungat
Un urs a încercat să dărâme gardul unei case! Animalul a rupt mai multe scânduri din gard și a fost alungat de persoanele care au surprins momentul și care l-au urcat pe rețelele de socializare.

Conform imaginilor, doi urși au coborât în stațiunea, iar unul dintre aceștia a încercat să intre într-o gospodărie. Ursul a rupt scânduri din gard şi a încercat de mai multe ori să îl doboare, fiind alungat de localnici care au început să facă zgomot şi să ambaleze motorul maşinii.

Reamintim că un urs a băgat spaima în turiștii de pe o pârtie din Predeal. Un monitor de schi a avut prezenţă de spirit şi a reuşit să-l atragă pe animal departe de oameni, în pădure. În imaginile postat pe internet se vede cum animalul iese din pădure şi vine spre schiorii de pe pârtia Cocoşul. Un monitor de schi a reuşit în cele din urmă să-l alunge în pădure.

Monitorul de schi a avut prezenţă de spirit şi a încercat să ţină ursul departe de turişti, încercând să-l alunge în pădure. La un moment dat, bărbatul pleacă pe schiuri iar ursul îl urmăreşte.

„Nu ai voie aici. Nu e voie, gata, pa, ursulica… hai. Hai concurs, hai dupa mine. Esti un zapacit, Eu zic sa te duci in padure”, îi spunea bărbatul ursului.


blank